Prof. dr. Cezar Mereuţă, 82 de ani, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, a obţinut medalia „Centenar Pierre Werner“, cea mai înaltă distincţie oferită de Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ al Academiei Române. Medalia, acordată pentru contribuţiile profesorului Mereuţă în cercetările de microeconomie aplicată în România, a fost oferită marţi, în cadrul unui eveniment organizat la Centrul de Modelare Macroeconomică din cadrul Academiei Române.
„Această distincţie încununează o activitate greu de egalat, fără îndoială. Să lucrezi cu astfel de bănci de date şi să le stăpâneşti toate articulaţiile şi complicaţiile asociate nu este uşor, cere efort insistent, tenace şi, bineînţeles, foarte multă acurateţe în analiză“, a spus academicianul Emilian Dobrescu, fondatorul Centrului de Modelare Macroeconomică al Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. Profesorul Mereuţă şi-a dedicat cariera cercetării economiei reale (micro), analizând evoluţia companiilor şi a sectoarelor economice. Specialist în domeniul concentrării economice cu aplicaţii speciale în microeconomie, el a determinat şi analizat distribuţiile valorilor indicelui Herfindahl la nivel microeconomic, identificând cauzele relevanţei deosebite a topurilor ca indicatori de stare ai economiei reale şi a elaborat o nouă metodologie de analiză a gradului de distorsionare a concurenţei. A lucrat timp de 33 de ani la Rocar (fosta Întreprindere Autobuzul) unde a început ca inginer stagiar, iar ultima funcţie deţinută în companie a fost de director general. Timp de aproape 7 ani a lucrat în cadrul CEMATT (Centrul de Management şi Transfer Tehnologic) şi, timp de un deceniu, a condus şi Centrul Român de Modelare Economică din Bucureşti. În paralel, a urmat şi o carieră academică, fiind cadru didactic la Institutul Politehnic, apoi la SNSPA şi ulterior la Universitatea din Piteşti. El este de profesie inginer energetician.
„Oferim această medalie profesorului Mereuţă în semn de apreciere a contribuţiilor sale în cercetările de microeconomie aplicată în România, cu gândul că modul în care am colaborat a consensualizat gândirea noastră în această materie, a modelării microeconomice“, a spus prof. dr. Valeriu Ioan-Franc, preşedinte director executiv al Centrului „Pierre Werner“ de Studii şi Documentare România-Luxemburg.
Economistul şi politicianul luxemburghez Pierre Werner a fost unul dintre fondatorii Uniunii Europene şi totodată unul dintre susţinătorii aderării României la Uniunea Europeană.