Eveniment

PSD renunţă la postul de viceguvernator al BNR şi îl cedează PNL

Eugen Nicolăescu, fost ministru liberal, ţinteşte poziţia de viceguvernator

Eugen Nicolăescu, fost ministru liberal, ţinteşte poziţia de viceguvernator

Autor: Mediafax

28.04.2017, 00:05 602
Potrivit algoritmului parlamentar de la momentul numirii Consiliului de Administraţie al BNR, postul rămas vacant după demisia lui viceguvernatorului Bogdan Olteanu aparţinea PNL, dar alegerile au schimbat configuraţia Pralamentului, iar PSD are forţa să-şi impună omul în Consiliu.
 
Sursele citate au arătat însă că, la nivelul PSD, s-a decis respectarea algoritmului existent în vara lui 2014, la momentul numirii Consiliului BNR, potrivit căruia postul de viceguvernator BNR revine PNL, urmând a fi ocupat, după demisia lui Olteanu, anul trecut, tot de un liberal.
 
Aceleaşi surse au arătat că la acest moment cel care îşi doreşte să preia postul de viceguvernator al BNR ar fi deputatul PNL Eugen Nicolăescu, fruntaş al liberalilor şi fost ministru al sănătăţii.
 
Acest punct de vedere reprezintă o răsturnare de situaţie, în condiţiile în care liderul PSD Liviu Dragnea declara, la începutul lunii martie, că funcţia de viceguvernator BNR va fi discutată în şedinţa coaliţiei de guvernare, pentru a stabili cine va fi propus pentru aceasta.
 
Ulterior, au apărut informaţii pe surse potrivit cărora PSD îl va propune pe Cristian Socol pentru funcţia de viceguvernator, consilier al premierului Victor Ponta. Noua administraţie a avut de făcut încă de la instalare cel puţin două numiri la vârf – la Bănca Naţională şi al Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţii la care trebuie căutaţi un viceguvernator şi un vicepreşedinte.
 
În aceeaşi vreme, PSD pune în discuţie poziţia lui Mişu Negriţoiu, împotriva căruia Parlamentul a demarat, încă din toamna trecută, procedura de înlocuire din funcţie, demers care nu a fost însă dus la capăt.
 
La BNR trebuie găsit un înlocuitor pentru fostul viceguvernator Bogdan Olteanu, care a demisionat în august după ce a fost arestat sub acuzaţia de corupţie, faptă comisă înainte ca el să ajungă în conducerea BNR.
 
În privinţa ASF – instituţie care controlează o piaţă de 2 miliarde de euro anual – trebuie ocupată o poziţie de vicepreşedinte în locul lui Marius Vorniceanu, care a demisionat în toamna trecută. Vorniceanu a demisionat în contextul scandalurilor Carpatica Asig şi al poliţei RCA.
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO