Eveniment

„Rabla" si eliminarea deducerilor franeaza caderea pietei auto

„Rabla" si eliminarea deducerilor franeaza caderea pietei auto
13.05.2009, 00:00 19
 

Luna trecuta, romanii au cumparat aproape 14.900 de autoturisme, fata de 23.200 in aceeasi luna a anului trecut. Numarul total al autovehiculelor comercializate in aprilie a fost de 16.400, fata de aproape 28.600 luna similara din 2008.

In cazul vehiculelor utilitare, scaderea a ajuns la 70% la nivelul lunii aprilie, la 1.150 de autovehicule, in conditiile in care in primul trimestru scaderea era de aproape 75%.
Alaturi de „Rabla", incetinirea a fost determinata si de pespectiva eliminarii de la 1 mai a deductibilitatii cheltuielilor cu autoturisme si a TVA la leasingul auto, care a determinat firmele sa faca achizitii inainte de aplicarea noilor prevederi fiscale, potrivit jucatorilor din piata auto.
„In aprilie un mare plus l-a reprezentat ordonanta guvernului cu privire la deducerea TVA deoarece firmele au achizitionat masini inainte ca aceasta sa intre in vigoare, iar TVA sa poata fi dedusa", a declarat Alin Tapalaga, directorul general al Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding.
Un alt factor care a incetinit scaderea il reprezinta exporturile de masini aflate pe stocul importatorilor.
„Potrivit unor date din piata, in luna martie exporturile totale de masini aflate pe stoc au fost de circa 3.000 de unitati, volum care se mentine si in luna aprilie", a spus Tapalaga. El a subliniat ca sunt marci in Top 3 care inregistreaza vanzari ridicate, dar ale caror masini nu sunt pe strazi.
Programul „Rabla", care a fost lansat in luna martie pentru a incetini scaderea, a atins un volum de circa 7.000 de masini la finele saptamanii trecute, potrivit Agentiei Fondului pentru Mediu, in conditiile in care in prima etapa a programului au fost repartizate 20.000 de autoturisme.
„Este greu de crezut ca se va depasi valoarea de 30.000 de unitati pana la finele programului «Rabla», in contextul in care in prima etapa s-au vandut circa 7.000 din 20.000. In prezent programul e practic inexistent pentru dealeri pentru ca nu se mai vinde nimic prin el", a subliniat Tapalaga. El a mentionat ca singurul constructor care ar putea avea in continuare succes este Dacia, care si-a epuizat prima cota de 1.731 de unitati inca din prima saptamana.
In aprilie Dacia s-a mentinut cea mai bine vanduta marca in segmentul autoturismelor cu aproximativ 4.600 de unitati, in scadere cu 26% comparativ cu perioada similara a anului trecut, cel mai redus declin de la inceputul acestui an. La nivelul primelor patru luni vanzarile Dacia de autovehicule au inregistrat o scadere de 50%, la circa 13.500 de unitati.
Cea mai bine vanduta marca de import in segmentul autoturismelor la nivelul lunii aprilie a fost Renault, cu 1.190 de autoturisme, in scadere cu 40% fata de aprilie 2008, urmata de Ford - 1.040 si Hyundai cu 1.028 de unitati.
Potrivit Directiei Regim Permise si Inmatriculare a Vehiculelor, in aprilie au fost inmatriculate 3.502 modele Dacia, 923 - Renault, 677 - Ford si 464 - Hyundai, diferenta dintre inmatriculari si vanzari fiind determinata inclusiv de intarzierea inmatricularilor de flote, in conditiile in care circa 70% din masinile vandute sunt catre firme, potrivit APIA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO