www.zf.ro - Ultima actualizare 07:21
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Razboiul TVA: Senatul insista sa se plateasca la incasarea facturii, nu la emiterea ei
31 mar 2010
Daca astfel de initiative ajung sa fie promulgate, acest lucru
inseamna ca, daca, in prezent, o firma este obligata sa plateasca
statului pana la data de 25 a lunii urmatoare TVA datorata unei
facturi emise, in urma noilor reglementari ea ar urma sa plateasca
Taxa pe Valoare Adaugata la incasarea contravalorii facturii, care,
teoretic, se poate petrece si dupa un an.
Niciunul dintre cele doua proiecte nu are girul Executivului care
se teme de scaderea veniturilor la buget in urma unei astfel de
masuri - ar fi vorba, in opinia Ministerului Finantelor, despre 2,2
mld. lei (540 mil. euro) in a doua parte a lui 2010 si de 2,5 mld.
lei (610 mil. euro) in 2011.
In acest caz, decizionala este Camera Deputatilor, insa este de
observat ca, in Senat, ambele initiative au avut un sprijin
important din partea parlamentarilor din arcul puterii in ciuda
opozitiei Guvernului. Situatia s-ar putea repeta la Camera
Deputatilor.
In opinia oamenilor de afaceri, plata TVA la incasarea facturii ar
fi un lucru bun, avand in vedere ca firmele pot intra in blocaj
pentru ca ele sunt obligate sa "crediteze", practic, statul platind
TVA fara a fi vazut in mana si banii in contul carora au achitat
aceasta taxa.
"Este o cerinta a noastra facuta Guvernului de mult timp - am
propus Executivului un mecanism prin care sa impacam si bugetul, si
doleantele oamenilor de afaceri. Dar nu s-a putut si nu credem ca
se va putea acum. Pentru ca initiativa de care vorbiti a trecut de
Senat, dar Camera Deputatilor este cea care va decide. Acolo va
veni Guvernul si va spune: «Mai, voi sunteti nebuni? Pai cum vreti
sa rezistam de vreme ce noua ne-au scazut in doua luni veniturile
cu 2%, iar cheltuielile au crescut cu 6%?». Eu cred ca senatorii au
aprobat aceasta initiativa stiind ca ea va fi trantita in Camera
Deputatilor. Hai s-o trecem noi ca o omoara ceilalti", crede
Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de
Afaceri (AOAR).
Emilian Duca, partener pe taxe la firma de consultanta si audit BDO
Romania, crede ca problema de fond a Guvernului este ca nu are bani
si trebuie sa incaseze TVA cat mai repede, iar, de cealalta parte a
baricadei, problema s-ar putea traduce prin faptul ca multi agenti
economici nu vor mai pune presiune pe incasarea facturilor.
Duca mai crede ca o astfel de masura va avea ca efect o
reglementare potrivit careia cei care nu si-au achitat facturile nu
vor mai putea deduce TVA si conchide: "Oricum ai face, tot acolo
iese".
In plan practic, el afirma ca va fi foarte greu de aplicat o astfel
de masura - trebuie urmarita data de emitere a fiecarei facturi, nu
se stie ce se va intampla cu incasarile partiale. "Oamenii politici
cred ca, daca schimba ceva, schimba tot. Dar nu este de ajuns o
idee buna, trebuie sa urmaresti si cum o pui in practica", afirma
el.
Guvernul se apara fata de o astfel de masura (folosita partial in
Franta si Marea Britanie) invocand o directiva europeana 112/2006,
potrivit careia regula generala in UE este ca obligatia de plata a
TVA ia nastere la data livrarii bunurilor, la data prestarii
serviciilor si doar prin derogare de la regulile normale se
stipuleaza ca statele membre pot prevede ca TVA sa devina
exigibila, pentru anumite operatiuni, cel tarziu la data incasarii
platii. Asadar, nu poti transforma o exceptie intr-o regula, afirma
Guvernul in punctul de vedere de respingere a initiativei.
Senatorii invoca insa starea economiei in acest moment.

