Regele Mihai despre Băsescu: Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât se crede mai important

25 oct 2011 Autor: Mihai Draghici - Mediafax

Regele Mihai a declarat, pentru BBC, că nu merită să reacţioneze la acuzaţiile de trădare pe care i le aduce Traian Băsescu, întrucât, cu cât sunt mai mărunte jignirile şefului statului român, cu atât acesta "se crede mai important".

Într-un interviu acordat BBC din Elveţia, înainte de a veni în România pentru a participa la ceremoniile organizate în cinstea sa, Regele Mihai a fost întrebat cum comentează criticile formulate la adresa lui de către preşedintele Băsescu.

Întrebat în mod explicit în legătură cu declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat în iunie de "trădarea interesului naţional" prin lăsarea României în mâinile sovieticilor, Regele Mihai a răspuns: "Nici măcar nu merită să reacţionez la aşa ceva, pentru că este un lucru atât de mărunt, ştiţi bine asta. Şi acesta este genul. Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât el se crede mai important. Nu ar putea să îmi pese mai puţin de ceva".

În discuţia avută cu reporterul BBC, fostul suveran vorbeşte despre momentul abdicării sale, despre cele două întâlniri cu Hitler, în 1937, în Bavaria şi în 1941 în Berlin.

Într-un interviu acordat în iunie, preşedintele Băsescu declara că "abdicarea Regelui a fost un act de trădare a interesului naţional al României". Regele Mihai a refuzat să comenteze la acel moment şi criticile conform cărora nu ar fi depus suficiente eforturi pentru a opri deportarea evreilor.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi cei mai mulţi membri ai Guvernului nu au fost prezenţi în Parlament pentru discursul Regelui Mihai, notează BBC News online.

Regele Mihai a susţinut, marţi, un discurs în Parlament, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări. La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de cei prezenţi, atât la începutul evenimentului, cât şi la final. Discursul susţinut de Regele Mihai în Parlament face parte din evenimentele programate de Casa Regală pentru "Jubileul 90" al Majestăţii Sale. Jubileul Regelui cuprinde şi evenimente culturale, decorări şi dineuri oficiale programate până pe 10 noiembrie.

 
Cuvinte cheie:
Regele Mihai
, discurs
, Parlament
, Basescu
, presedinte
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 3 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (3):
Karlla - 28 octombrie 2011, 18:50

Nu mai conteaza ce a fost in trecut. Ce conteaza este faptul ca noi avem nevoie de un presedinte care sa nu ne faca de rusine in lume, si mai important sa ia interesele tarii in serios ca sa putem si noi in sfarsit sa ne integram in randul tarilor civilizate ale Europei. Ar trebui sa ne fie rusine ca in cei 22 de ani de la caderea comunistilor nu am evoluat atat cat ar fi trebuit. Romanii au fost si este un popor muncitor si daca ar avea resursele necesare ar depune tot efortul pt un standard de trai cat mai bun. Romania ar putea fi din nou floarea Europei, este o tara frumoasa din toate punctele de vedere, pacat ca nu este adusa la adevarata sa valoare. Avem nevoie de un presedinte din generatia tanara cu idei noi nu de ex-comunisti. S-a terminat perioada lor.

Vasile - 26 octombrie 2011, 07:49

Cu cat sunt mai marunti oamenii din jurul exregelui, cu atat sunt mai adevarate jignirile presedintelui.

fost deputat psd - 25 octombrie 2011, 22:42

republican 100% sincere felicitari, la multi ani cu sanatate. discursul m-a uns la inima si imaginile cu tycalosii, nonvalorile si ipocritii care s-au autococotat in virful piramidei calcind pe morminte, frati, parinti, prieteni, valori, credinte, libertati, demnitati, onoare, etc, unii fiind si in sala , altii fugind ca lasii, colaboratorii mizeriilor, patimilor si nonperformantelor, deoarece continua si astazi prin fals in declaratii, prin incalcarea juramintului sa fie in vazul TV. fara legea lustratiei, fara sita valorilor si elitelor, nu vom face un pas inainte. luati toate institutiile democratice, centrale si de importanta nationala subordonate parlamenntului ;i guvernului si veti gasi CV inventate, acoperitii de alaltaieri, de astazi si de miine, primitivi, grobieni, neciopliti, mahari pe toate scarile si ierarhiile ce ne sufoca munca, elanul, cheful de a trai decent si onest, sentimentele, spiritul de echipa si de sacrificiu, patriotismul, motivarea si perspectiva tinerilor, copiilor,…

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide