Eveniment

Reportaj ZF în Bucureşti: marii producători au scăzut preţul la pâine chiar şi cu 18% în prima zi cu TVA de 9%

Preţuri afişate ieri într-un magazin Shop&Go din Capitală

Preţuri afişate ieri într-un magazin Shop&Go din Capitală

Autor: Mădălina Dediu Panaete

01.09.2013, 21:16 2297

Marii producători de panificaţie, prezenţi atât în comerţul tradiţional, cât şi în cel modern, au scăzut preţurile la pâine încă din prima zi cu TVA de 9% cu procente cuprinse între 11 şi 18%, arată o analiză a ZF pe baza datelor culese din câteva magazine din Capitală. ZF a mers în hiper­marketul Cora din cartierul Pantelimon, într-un Carrefour Market de pe şoseaua Pantelimon şi într-un magazin Shop&Go din apropierea bulevardului Dacia, dar şi la două covrigării şi o patiserie din Piaţa Romană. Cea mai mare scădere a preţului a fost observată la o franzelă extra de la Vel Pitar (500 g), care înainte de aplicarea TVA de 9% costa 2,99 lei, iar ieri, în prima zi cu cea mai scăzută taxă pe valoare adăugată la pâine din ultimii 20 de ani, costa 2,45 lei, cu 18% mai puţin. În schimb, în Piaţa Romană, considerată kilometrul zero al covrigăriilor, produsele au preţuri identice cu cele din urmă cu câteva zile. Covrigii cu mac, susan sau stafide costă 1 leu la covrigăriile Georgiana şi Luca, preţul fiind acelaşi cu cel de joi, în condiţiile în care după aplicarea TVA de 9%, preţul unui covrig ar trebui să fie de circa 88 de bani, conform calculelor ZF.

„Scăderea TVA la pâine este o idee foarte bună, deşi în primă fază nu am crezut că va avea acoperire şi în practică. Nu ştiu în ce măsură însă micii producători vor schimba preţurile. Nu ştiu dacă oamenii vor cumpăra neapărat mai multă pâine, dar îi va ajuta pe cei sărmani, cu mulţi copii. Avem clienţi care cumpără şi 9-10 pâini“, spune managerul unui magazin Shop&Go din Capitală. El consideră că problema evaziunii fiscale nu este la marii producători, care deja au făcut scăderi de preţuri, ci la micii producători.

Asociaţia Marilor Reţele Co­mer­ciale din România (AMRCR), din care fac parte cei mai mari jucători din co­merţul modern local, a semnat un acord cu Ministerul Agriculturii şi cu pa­­tronatul industriei de panificaţie, Rom­pan, potrivit căruia preţul pro­du­selor de panificaţie ar urma să fie scă­zut din septembrie cu 15%, aceeaşi pro­porţie cu reducerea TVA de la 24% la 9%.  „Preţurile pe lanţul alimentar (inclusiv pâine) se negociază între agenţii economici în valori nete (fără TVA). TVA  aferentă se aplică mecanic preţului respectiv. De aceea, nu ar trebui să existe niciun fel de discuţii legate de preţ odată cu schimbarea cotei de TVA“, explică Alexandru Vlad, director executiv al Selgros. Dacă în marile magazine preţurile au scăzut deja de ieri, acelaşi lucru se va întâmpla în magazinele mici abia de astăzi.

„De mâine (luni - n. red.) scădem preţurile la pâine, dar nu ştiu cu cât. În general atunci când facem astfel de schimbări producătorii de pâine anunţă când şi cu cât scad preţurile. Cred că după această scădere de TVA oamenii vor cumpăra mai multă pâine pentru că va fi mai ieftină şi îşi vor permite, spune vânzătoarea magazinului Eveline situat pe Calea Dorobanţilor, vizavi de ASE. La câteva sute de metri distanţă, la patiseria Casandra situată pe bulevardul Magheru din Capitală clienţii pot cumpăra produse cu TVA de 9% abia de mâine.

„Ne-au anunţat că de mâine vom avea preţuri mai mici la covrigi şi la pâine deocamdată. Duminica labora­torul de patiserie este închis, iar toate produsele sunt făcute ieri“, spune Elena D., 57 de ani, una dintre anga­jatele firmei Patiseria Casandra SRL, care anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproape 990.000 de lei şi un profit de 96.000 de lei. Ea este de părere că această scădere este mică pentru a contra­balasa preţurile celorlalte ali­mente şi consideră că ar fi necesară o scădere a TVA şi pentru alte produse precum carnea. La câteva sute de metri distanţă, aceeaşi părere este împăr­tăşită şi de Ştefan, 59 de ani, taximetrist al firmei Apolodor Taxi.

„Este un lucru foarte bun pentru că pâinea este un produs care se consumă zi de zi. Însă TVA ar trebui să fie scăzut la tot ce înseamnă hrană, dar şi la curent apă şi gaze“, spune el. Ideea este susţinută şi de Ştefan Costache, 71 de ani, pensionar care are o pensie de 500 de lei lunar şi care consumă o pâine în 3-4 zile după cum spune el.

 „Aş putea spune că e o idee foarte bună, însă ar trebui să scadă preţurile la toate alimentele“, consideră Costache.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 2.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO