Eveniment

Revolta unui medic de la urgenţă, din Argeş: 5-6 minute pe pacient afectează decizia medicală, iar sănătatea personalului este afectată de stres şi de epuizare

Revolta unui medic de la urgenţă, din Argeş: 5-6...

Autor: Ioana Sfârlea, Mediafax

17.08.2019, 14:16 405

Un medic descrie, pe Facebook, situaţia de la o unitate de primiri urgenţe unde se prezintă peste 150 de oameni şi spune că 5-6 minute alocate unui pacient afectează decizia medicală, iar sănătatea personalului este afectată de stresul şi de epuizarea determinată de volumul de muncă.

Medicul Alina Martău, de la UPU Piteşti, a postat, pe pagina sa de socializare, un text prin care îşi exprimă revolta faţă de volumul mare de muncă pe care îl are personalul de la urgenţă, unde se prezintă zilnic în medie 150 – 170 de oameni, iar medicii au la dispoziţie doar 5-6 minute pentru un pacient, timpul foarte scurt afectând decizia medicală.

„Lumea nu mai are bunul simţ de altădată, cel puţin în serviciul de urgenţă. În fiecare tură simt cum sănătatea personalului este afectată de stresul şi epuizarea determinată de volumul mare de muncă şi de cadre insuficiente. Este o presiune maximă, mai ales când simultan vin 2, 3 ambulanţe, când paturile sunt pline şi nu ştii cum să mai roteşti pacienţii, ţinând cont de gravitatea lor, când în triaj creşte starea de nervozitate a celor care aşteaptă să fie consultaţi, când... Să examinezi, să investighezi, să tratezi în medie 150 - 170 de pacienţi în 12 ore, în 2-3 medici, nu cred că omeneşte este normal, adică un pacient la 5-6 minute. Fiecare caz are particularităţile lui, iar timpul scurt poate afecta deciziile medicale”, a scris Alina Martău, pe Facebook.

Medicul mai arată că ritmul alert în care apar cazurile de urgenţă provoacă nemulţumiri în rândul pacienţilor cu stare de sănătate mai puţin gravă, iar unii dintre ei devin agresivi, adresând ameninţări şi expresii jignitoare personalului medical.

Concluzia mesajului este dură: „Serviciul de urgenţă este bolnav”.

„Dacă legislaţia privind adresabilitatea la camerele de gardă nu se schimbă, dacă medicina primară nu reuşeşte să mai stopeze acest exod, dacă persoanele aflate sub influenţa alcoolului ar fi puse să plătească, dacă cei agresionaţi fără leziuni majore ar avea mai multă răbdare, poate s-ar mai dezaglomera spitalele. În prezent, dacă ar fi să fac o radiografie serviciului de urgenţă, l-aş declara bolnav. Tratamentul e simplu: modificarea Legii sănătăţii. Viaţa are prioritate!”, a scris, în încheiere, medicul de la UPU Piteşti.

Referitor la textul postat pe Facebook, Alina Martău a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că este un mesaj „de la un medic, pentru medici”. Ea a mai spus că problema este că reglementările din sistemul de sănătate „nu sunt aduse la zi” în privinţa cazurilor care ar trebui să se prezinte la urgenţă.

De asemenea, medicul spune că nici înfiinţarea centrelor de permanenţă nu a rezolvat problema, deoarece acestea sunt puţine şi nu sunt dotate cu aparatura medicală necesară, astfel că în final pacienţii ajung tot la UPU, însă cauza principală a numărului mare de pacienţi din urgenţă este lipsa unor reglementări clare privind medicina de familie.

„Cred că punctul forte în aceste distorsionări ale prezentării pacienţilor la urgenţă ţin de medicina de familie. Cât tu, ca stat, n-ai inspector să-i controleze (n.r. pe medicii de familie), nu lucrează sâmbete, duminici, nu sunt la programe când trebuie, nu se implică total – din punctul meu de vedere şi din ce îmi spun oamenii. (...) Ce am văzut eu în alte ţări şi ştiu de acolo este un sistem care funcţionează destul de bine: ai venit la spital şi ai, de exemplu, o nevralgie intercostală, care nu este o urgenţă şi putea fi tratată de medicul de familie, din punctul meu de vedere putem vedea toate urgenţele şi toate non-urgenţele, dar dimineaţa să se facă o notă de plată şi s-o trimită medicului de familie, s-o ia din banii per capita. Eu cred că responsabilitatea medicului de familie va fi mult mai mare atunci”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alina Martău.

Medicul a mai arătat că, potrivit legislaţiei, la 20.000 de cazuri pe an, numărul de medici care trebuie să lucreze în urgenţă este de doi pe zi şi doi pe noapte, dar că de la începutul anului şi până în prezent la UPU Piteşti s-a atins numărul de 50.000.

Referitor la declaraţiile făcute vineri, la Iaşi, de premierul Viorica Dăncilă, care a spus că Guvernul a adus salariul unui medic la 4.000 de euro şi a încercat să creeze condiţii ca medicii să rămână în ţară, Alina Martău a declarat că foarte puţini medici ajung să încaseze o asemenea sumă şi că sporurile nu sunt aceleaşi în toate secţiile dintr-un spital.

„Eu nu am salariul 4.000 de euro, nici cu toate sporurile pe care ni le dă, nici cu noapte, nici cu gărzi, eu nu ajung la salariul acesta. Probabil, sporurile sunt date preferenţial de fiecare spital. Sporurile de urgenţă merg până la 85%, sunt spitale în care se dă sporul foarte mare, noi, în Argeş, ajungem la 55%. Cred că dacă sporul este foarte mare se poate ajunge şi la o astfel de sumă. Dar nu toţi medicii au. Medicii de pe secţii, din policlinică nu au sporurile acestea, doar cei din ATI sau de urgenţă ar putea să ajungă. (...) Sunt cazuri izolate, pot câştiga dacă lucrează şi la privat, dar asta nu înseamnă că toţi medicii din România câştigă sumele acestea”, a spus Martău.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO