Eveniment

România a profitat de fereastra de oportunitate deschisă de Fed

România a profitat de fereastra de oportunitate...

Autor: Claudia Medrega

31.10.2014, 00:04 909
România a profitat la nivelul finanţării de fereastra de oportunitate deschisă de Fed, prin banii ieftini aruncaţi pe pieţe prin politica de quantitative easing. Însă şi oprirea acestui program american de stimulare a economiei va influenţa România, ca de altfel toate pieţele emergente.

La începutul anului 2012, România a revenit pe piaţa din SUA, cu o emisiune de obligaţiuni, după 16 ani de absenţă. Licitaţia din ianuarie a fost un succes chiar dacă România nu a primit înaintea acestei operaţiuni vreun semnal pozitiv din partea agenţiilor de rating. Ieşirea pe piaţa americană nu a însemnat, totuşi, o finanţare ieftină, fiind normal să fie plătită o primă de reintrare pe această piaţă. Astfel că randamentul plătit de stat a depăşit 6,87% pe an. În februarie 2012 a fost redeschisă această emisiune de obligaţiuni în dolari cu scadenţa la zece ani, Ministerul Finanţelor reuşind să plătească un randament mai mic, după intrarea spectaculoasă pe care şi-a făcut-o pe Wall Street. Suma totală atrasă a fost de 2,25 mld. dolari.

Odată testată piaţa americană, România a revenit în SUA în februarie 2013, împrumutând 1,5 mld. dolari, de această dată la un cost mai mic, de 4,5%.

Iar la începutul acestui an, statul român s-a împrumutat în premieră pe 30 de ani în dolari, la 6,5%, până atunci maturitatea maximă pentru titlurile în dolari fiind de 10 ani. Concomitent a fost lansată în ianuarie şi o emisiune pe 10 ani, randamentul fiind de 5,25%. De această dată, suma împrumutată a fost 2 mld. dolari, ceea ce duce totalul împrumutat în ultimii ani din SUA la 5,75 mld. de dolari.

Randamentele la care s-a împrumutat statul atât de pe pieţele externe, cât şi de pe piaţa internă au fost în scădere în ultimii ani, ajungând pentru unele scadenţe chiar la minime istorice. Dacă în aprilie costul de finanţare în euro a fost de 3,7%, în octombrie 2014 Ministerul Finanţelor a atras 1,5 mld. euro de pe pieţele externe la un cost mai mic de 3% pe an, o premieră. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă pieţele din SUA şi Europa nu ar fi fost inundate de bani. Investitorii au migrat către diverse pieţe în căutarea unor câştiguri mai mari. Diferenţele de randamente dintre România şi alte pieţe au permis intrări consistente de fonduri străine şi pe titlurile româneşti emise în lei. Maximul istoric a fost de aproape 28%, în mai 2013. Deţinerile nerezidenţilor au ajuns la un nivel dublu sau chiar triplu comparativ cu perioada 2009-2010. În iulie, străinii aveau titluri de stat în valoare de 21,3 mld. lei (4,8 mld. euro) reprezentând 19,6% din total.

Prezenţa crescută a investitorilor nerezidenţi pe piaţa internă a instrumentelor de finanţare emise de statul român (în lei şi euro) poate constitui însă şi o vulnerabilitate în cazul în care sentimentul pieţelor s-ar schimba în sensul creşterii aversiunii la risc, după cum a avertizat BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO