Spre comparaţie, un francez a muncit 1.648 de ore (cele mai puţine ore în medie pe lucrător), un italian 1.776 de ore, un german 1.845 de ore şi un britanic 1.874 de ore. Studiul citat – care analizează cu precădere situaţia forţei de muncă din Franţa – arată însă date interesante: cu cât o ţară este mai săracă, cu atât cetăţenii ei lucrează mai mult. Astfel, românii şi grecii sunt singurii cetăţeni ai UE care au lucrat în 2015 peste 2.000 de ore. Niciun cetăţean din „vechea Europă“, clubul bogat al UE, nu a lucrat peste 1.900 de ore anual, în medie.
Peste 1.900 de ore au lucrat doar cetăţenii ţărilor care au intrat în UE din 2004 încoace, majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est. În aceeaşi vreme, cetăţenii ţărilor care lucrează cel mai mult au şi cel mai mic PIB/capita în PPS (paritatea standard a puterii de cumpărare, un indicator folosit de Eurostat care calculează puterea de cumpărare şi în funcţie de preţuri şi inflaţie).
Astfel, România, cu cele mai multe ore lucrate în medie anual de un angajat, se află la doar 57% din media PIB/capita în PPS din UE (fiind întrecută la acest capitol doar de Bulgaria – 46% din media UE a PIB/capita în PPS).
Ţările ale căror cetăţeni lucrează peste 1.900 de ore sunt şi ele în partea de jos a clasamentului bunăstării. Situaţia este cvasiidentică şi când vorbim despre consumul individual efectiv (AIC) - indicatorul folosit de Eurostat care reflectă mult mai fidel decât PIB-ul nivelul de bunăstare a cetăţenilor Uniunii. Acesta a fost - potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat - în 2015 în România de 58% (penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei - 51%).
Situaţia are explicaţii cât se poate de raţionale. Competitivitatea în ţările unde se munceşte mult este foarte redusă (de 5-6 ori mai mică în România decât în Germania). În aceeaşi vreme, competitivitatea redusă generează salarii mici şi face ca aceste ţări să consume puţin.
Dar creşterea pe cale administrativă a salariilor pentru stimularea economiei prin consum - cu 16% în România în aprilie faţă de aprilie 2015 - afactează competitivitatea întreprinderilor. În raportul asupra inflaţiei din februarie, BNR arăta că în vreme ce salariile creşteau, competitivitatea se reducea.
„Nivelul salarial ţine foarte mult şi de ponderea producţiei şi a serviciilor cu valoarea adăugată în economia locală. Masa salarială în România rămâne în mare proporţie în producţie şi prea puţin în servicii. Cel mai mare număr de ore lucrate faţă de cel mai scăzut PIB/capita în PPS pentru România arată o valoare orară atât de scăzută încât nu compensează printr-un număr mai mare de ore lucrate. Nu înseamnă că, dacă munceşti mai mult, valoarea muncii tale este automat proporţională. Trebuie să ne uităm la eficienţa şi la valoarea adăugată pe produs/serviciu“, comentează Iuliana Leurent, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Temps România.
Pe de altă parte, arată el, PIB/capita în PPS este o unitate de măsură virtuală prin care oferi informaţii despre sănătatea economiei: „Este însă un indicator ce poate fi subiectiv prin selecţia de produse şi servicii luate în calcul, dacă ne gândim la obiceiurile de consum locale. Dacă ne uităm generic putem vedea impactul raportului de creştere între «preţul de cumpărare» şi «nivelul de remuneraţie primit». Fiecare dintre aceşti doi indicatori luaţi separat pentru România reprezintă un raport disproporţionat: o creştere a preţurilor mai rapidă evidenţiată prin nivelul inflaţiei faţă de o creştere lentă a nivelului salarial.“
Ultimul raport de convergenţă al Comisiei Europene privind aderarea României la zona euro releva că productivitatea muncii creşte în România, peste media zonei euro cu trei-patru puncte.
Dar, pe de o parte, creşterea este insuficientă pentru o convergenţă reală rapidă, iar, pe de altă parte, majorarea salariilor afectează competitivitatea, păstrând ţara în subdezvoltare.
„Creşterea salariilor a fost accelerarea considerabilă şi estimăm să depăşească creşterea productivităţii în 2016 şi 2017, având drept rezultat creşteri semnificative ale costurilor salariale unitare nominale care sunt de natură să afecteze competitivitatea şi crearea de locuri de muncă“, arată raportul citat.
