Eveniment

România nu poate să trăiască fără banii străinilor şi trebuie să atragă investiţii, inclusiv prin privatizări

Premierul României Mihai Răzvan Ungureanu: Diversificarea schimburilor comerciale şi a paletei de investitori, inclusiv cu emergenţa tot mai pronunţată a unor mari puteri economice, constituie o prioritate a Guvernului. În acest sens, luăm ca exemplu schimburile comerciale cu China

Autor: Claudia Medrega

05.04.2012, 00:04 436

România are nevoie de bani şi trebuie să facă tot posibilul să atragă investiţii inclusiv prin vânzarea pachetelor minoritare la companiile de stat şi realizarea de parteneriate publice private în sectoare cheie ale economiei româneşti, dependenţa de investiţiile străine urmând să se menţină pe termen lung.

Aceasta este una dintre concluziile conferinţei interna­ţio­nale organizate de CFA România (Certified Financial Analysts - Asociaţia analiştilor financiari certificaţi interna­ţionali), axată pe relaţiile cu China, la care au participat bancheri români şi străini, consultanţi, investitori, oficiali de la BNR şi Guvern.

Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR, crede că dependenţa României de investiţii străine se va menţine pe termen lung, astfel că se impune refacerea fluxurilor de capital extern pentru a putea avea un ritm de creştere economică de natură să contribuie la diminuarea decalajelor faţă de alte state. "A vorbi despre investiţii străine în România este întotdeauna nu doar interesant, dar esenţial. România are nevoie mare de investiţii străine masive şi va păstra această nevoie pe termen lung. Argumentul este recuperarea decalajelor. Sunt elemente care se rezolvă în timp. Rămâne să fim convin­gă­tori. Se spune că best money sunt acei bani pe care-i putem obţine şi sunt banii altora."

În ultimii ani România nu a reuşit să fie foarte atractivă pentru investitorii străini. Investiţiile străine s-au prăbuşit, iar tendinţa a continuat şi în acest an, în ianuarie intrările totalizând doar 23 mil. euro.

Viceguvernatorul băncii centrale şi-a focalizat discursul pe privatizări, avertizând că dacă în cazul zăcămintelor statul mai poate aştepta până la administrare, fabricile nu pot să fie ţinute închise până se ia o decizie dacă vor fi administrate sau nu, adică până când statul vede dacă are capacitatea de administrare sau poate învăţa cum se manageriază o afacere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO