Eveniment

Romanian Business Leaders: De unde vine următoarea criză? Din instabilitate fiscală, din calitatea leadership-ului politic şi din efectele unei corecţii brutale a datoriilor la nivel global

Romanian Business Leaders: De unde vine următoarea...

Autor: Răzvan Botea

19.03.2018, 16:32 630

„Avem nevoie să nu mai schimbe acest Cod Fiscal în fiecare săptămână, să nu mai mărească salariile la stat în fiecare săptămână şi să ne lase să facem business”, a declarat Mihai Marcu, co-fondator RBL şi preşedinte MedLife.

România este vulnerabilă în faţa unei viitoare crize pentru că turează motorul unei creşteri economice slab susţinută de investiţii publice în dezvoltare. „Întrebarea nu este când va veni acestă criză. Criza e ca atunci când vine iarna: unii se îmbolnăvesc de gripă, alţii nu păţesc nimic. Întrebarea este cum ne pregătim”, a declarat Steven van Groningen, director executiv Raiffeisen Bank.

Concluzia sesiunii de deschidere a RBL Summit - “De unde vine următoarea criză” - a fost că principalele vulnerabilităţi pentru România astăzi vin din criza de identitate a Europei, din efectele unei corecţii brutale a datoriilor la nivel global (care va conduce la creşterea costului capitalului şi scăderea volumului de capital disponibil în România) şi din calitatea leadership-ului politic.

Una dintre diferenţele de mentalitate între România şi Vest este orientarea încrederii, dar şi aprecierea puterii centralizate de către români, în timp ce spaţiul vestic preferă descentralizarea: „Avem o problemă majoră pentru că suntem forţaţi să importăm instituţii pe un fond cultural în opoziţie. Şi de multe ori aceste instituţii fie nu prind, fie devin forme fără fond. Un exemplu de instituţie vestică adaptată la noi: cabinetul parlamentar. În Vest, ai primit bani, ţi-ai angajat cei mai buni experţi. În România, în cine ai tu cea mai mare încredere? Păi în rude. Cum se cheamă asta în Vest? Conflict de interese”, a declarat Daniel David, autorul cărţii “Psihologia poporului român”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO