Românii renunţă la bon fiscal pentru a cumpăra alimentele mai ieftin

22 iul 2010 Autor: Cristina Stoian

Pentru a păstra preţurile la un nivel redus, fermierii au cerut insistent, încă de anul trecut, reducerea TVA până la 5%

Pentru a păstra preţurile la un nivel redus, fermierii au cerut insistent, încă de anul trecut, reducerea TVA până la 5%

Vânzările de alimente au scăzut cu 10% luna aceasta, odată cu majorarea TVA de la 19% la 24%, potrivit producătorilor care estimează că tendinţa se va accentua până la 15%-20%.

"Sunt de fapt vânzări nedeclarate pentru care nu se plăteşte TVA, ceea ce înseamnă că ne îndreptăm spre o evaziune de 80%. Nu cred că pentru 0,1 lei, cu cât s-a scumpit pâinea, oamenii au renunţat să mai cumpere pâine, cred că preferă să ia produsul mai ieftin, dintr-un magazin aprovizionat tot din piaţa neagră", a declarat Aurel Popescu, preşedintele patronatului din industria panificaţiei Rompan, la seminarul Mediafax Talks about Romanian Agriculture.

Şi retailerii mari acuză alimentarea pieţei negre în acest an. "Piaţa gri a crescut în acest an. Consumatorii spun că merg mai frecvent în pieţele agroalimentare şi în magazinele mici de cartier, dar aceste creşteri nu se văd în statisticile oficiale pentru că se duc în zona evaziunii fiscale", a declarat Filip Cristescu, directorul operaţional al Billa România, cea mai mare reţea de supermarketuri de pe piaţă şi vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.

Din ce în ce mai multe magazine de cartier au început să se aprovizioneze de pe piaţa neagră şi nu mai acordă bon fiscal, după cum afirmă Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

"Magazinele de proximitate nu mai oferă bon fiscal. Altfel nu fac faţă majorării de TVA. Credeam că dacă intrăm în comunitatea europeană dispare piaţa neagră. N-a fost aşa. În schimb am preluat-o şi pe-a lor", susţine şeful patronatului Romalimenta.

Pentru a păstra preţurile la un nivel redus, fermierii au cerut insistent, încă de anul trecut, reducerea TVA până la un nivel de 5%, cel puţin pentru produsele de bază, dar solicitarea a rămas fără răspuns.

La începutul lui 2010, patronatele din industria agricolă şi alimentară au propus ministrului agriculturii o aplicare inversă a TVA. Prin această măsură, firmele din lanţul transformării grâului în pâine, de exemplu, nu ar mai fi plătit TVA la achiziţie, pentru ca statul să nu fie fraudat cu recuperările de TVA cerute de companii care cumpărau fără acte de la ţărani grâul.

În prezent, Comisia Europeană a respins cererea făcută de România în ceea ce priveşte aplicarea inversă a taxării în sectorul agricol şi alimentar.

"Sebastian Vlădescu mi-a spus să vorbim la trecut despre taxarea inversă, pentru că România nu poate obţine acest lucru de la Comisia Europeană. Reducerea TVA pentru alimentele de bază nu mai are loc, taxarea inversă nu se mai aplică, organizaţiile de control ale gărzilor financiare şi ANAF se reduc serios. S-a lăsat astfel cale liberă evaziunii fiscale, care este aproape legalizată", este de părere Popescu.

Evaziunea fiscală are loc începând de la producător, mulţi preferând să-şi vândă marfa fără acte imediat după recoltare. Acesta este unul dintre motivele pentru care majoritatea grupurilor de producători recunoscute la nivel local, 106 la număr, nu funcţionează sau se preocupă serios să-şi regândească afacerea.

"Cum să se asocieze ţăranii dacă tot ce vând prin intermediul grupului vând cu TVA? Fiecare preferă să vândă singur, la poarta casei sau la piaţă pentru că atunci nu mai trebuie să vândă cu TVA", afirmă Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei Agricole Muntenia. Fermele de porci din cadrul Cooperativei Agricole Muntenia se confruntă de asemenea cu situaţii în care preţul scade dramatic din cauza tirurilor venite intracomunitar, care nu plătesc TVA. "Degeaba am investit 800.000 de euro într-o fermă de porci, pentru că în fiecare zi intră camioane cu porci din Ungaria, cu destinaţia Bulgaria, se opresc la noi, îi abatorizează şi îi vând, câştigul lor zilnic ajungând la 7.000 de euro. Eu cresc animalele 4 luni şi când vreau să-i vând preţul este mic pentru că târgul este plin cu camioane cu porci", informează Lungu.

Cuvinte cheie:
alimente
, TVA
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 11 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (11):
roxana - 25 iulie 2010, 13:47

D-le prim.ministru, faceti ceva si cu acele stimulente de care se tine cu dintii la ministerul de finante. In primul rand, in aceste institutii, se pierd bani nu se colecteaza. Majoritatea angajatilor tin contabilitate firmelor, ptr.ca le asigura si protectie. De aici sustrag formulare, documentatie, si tot ce au nevoie patronii, plus ca ii si invata cum sa fraudeze statul. Stiti cat se ia pe o evidenta contabila ? Va spun eu: aprox.700 lei, si majoritatea acestor amarati de la finante, care de altfel au aceleasi salarii ca si alti bugetari, tin peste 10 evidente contabile. A... uitasem sa va mai spun ca mai nou, toti au devenit consilieri, ca U.S.H. a fost foarte insetata de bani. Unde sa mai incapa bietii tinerii absolventi ai A.S.U.-lui, cand toti cei carunti de la finante au devenit licentiati peste noapte. Acestia sunt foarte cautati de catre patroni, ptr.ca dupa cum v-am mai spus asigura si protectie contra controalelor de la finante. Si a devenit un obicei.amenda minima, sa fie acolo si restul spaga, cam de vre-o 5 ori cat amenda.-Eu sunt un patron ..sa zicem/

nutiudrea - 25 iulie 2010, 11:31

decat sa dau bani statului pentru clientelapdl si iar alegeri furate mai bine cumpar la negru,plang pentru fiecare ban dat statului pentru chior

traian - 25 iulie 2010, 09:02

Zilnic imi dau seama ca suntem condusi de oameni total nepregatiti ,oameni care nu au dea face cu fenomenul,total iesiti din ratiune.Sa transformi omul intr-un agent fiscal?Acesti bogatasi ajunsi la putere nu au cunostinte elementare de economie in loc sa faca ceva ptr ca economia asta strambata de ei si ajunsa la cheremul lor ca sursa de inbogatire o folosesc acum ca obiect de invrajbire intre oameni ,de fapt acesti parliti asta au facut de la inceput.Dar ce au semanat asta vor culege,vor ajunge vai si amar de steaua lor la alegeri ,oamenii au deschis ochii si oamenii au vazut cine de fapt sunt ei.....Oare traiesc in lumi paralele?

axa - 24 iulie 2010, 13:17

cuiul lui pepelea, bre,nu iei bon fiscal.Corect ,bonulete pe cimpii,hai sa le adunam copii,sa iasa tarisoara noastra din criza!!!??? hahahaha..........ce vrajeala

Adrian Popescu - 23 iulie 2010, 23:48

Sa imi explice si mie cineva de ce trebuie sa dau constient bani institutiilor statului DACA ACESTE INSTITUTII SINT CONDUSE DE ORDINARI CARE ADMINISTREAZA BANII NU IN FOLOSUL MEU CI AL LOR ??? Acesta este unul din multele motive pentru care accept sa cumpar la negru si nu ma poate impiedica nici un guvernant ordinar ....

neculai - 23 iulie 2010, 21:15

ca sa vezi ce se mai rup in plans patronii astia. cand le cere vreun ziar o parere nu fac decat sa-si traga spuza pe propria turta. de parca preturile mari nu tot din batatura lor ar pleca. adevarul e ca isi rup clientela cu preturi calculate dupa ureche si pe baza regulii economice: trage pielea de pe ei ca rumanii suporta (cum ar zice tiriac). nu pot sa accept ca atunci cand se vorbeste de diferente de preturi intre produsele autochtone si cele de import, diferenta aceasta nici nu exista. aici e spilul: daca produci ieftin si bagi pe piata preturi la egalitate cu cele de import bag seama ca si profitul tau e chiar mai mare. dar da bine sa te plangi prin ziare si tv ca doar e criza!

bis - 23 iulie 2010, 15:57

Lungu,stii cum sa merje un an in perdere,nu numai in profit,si ungurii au 25% tva,esti in economie de peata

manea - 23 iulie 2010, 15:36

guvernul asta nici macar nu e ridicol, precum guvernele vacaroiu, ciorbea, radu vasile sau tariceanu (intr-o mare masura). guvernantii de acum se intrec in decizii stupide cu consecinte dezastruoase, in timp ce la MDRT (si nu numai) continua spolierea banului public prin placute turistice, plimbari pt ziaristi sau construirea de parculete in localitati distruse de inundatii. multi nemernici au condus Romania, dar astia sunt nebuni de legat

MIhai Lunga - 23 iulie 2010, 12:07

Pai domnul Lungu sa vanda si el porcii in Ungaria, caci el acolo nu plateste TVA si preturile sunt deci mai mici decat la porcii unguresti. Eu iau pentru consultanta doar 15%.

litma - 23 iulie 2010, 12:05

Pai in acest caz ajuta lista lui Videanu cu preturile, la care sa se adauge o noua rubrica: "preturile la negru". Autoritatile sunt si vor fi depasite de situatie indiferent ca a fost crestere economica sau recesiune.

GOGU - 23 iulie 2010, 08:58

De cand a crescut TVA-ul am cumparat cu 20% mai putin decat inainte. Daca totusi a crescut evaziunea, institutiile abilitate ale statului ce pazesc?

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!