Romsilva, în război cu Greenpeace, după ce activişii au protesat împotriva tăierii unor copaci de peste 180 de ani dintr-o pădure din Prahova

31 aug 2017 Autor: Roana Rotaru

Romsilva, compania de stat care administrează pădurile României, acuză ONG-ul Greenpeace de „rea credinţă” şi de „răspândirea cu bună ştiinţă de informaţii false”, după ce ieri activiştii Greenpeace au protesatat împotriva tăirii unor copaci seculari dintr-o pădure din Prahova, o pădure despre care reprezentanţii organizaţiei  Greenpeace spun că ar fi cvasivirgină,  adică se află într-o zonă în care natura supravieţuieşte în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană.

„Garda Forestieră Ploieşti a confirmat, în urma verificărilor, că pădurea respectivă nu îndeplineşte criteriile de încadrare în categoria pădurilor cvasivirgine (...) Apreciem că acţiunea în forţă a organizaţiei Greenpeace România şi a membrilor ei este una ilegală, blocând cu bună ştiinţă activitatea economică a unei regii de interes naţional şi răspândind deliberat informaţii false”, se arată în comunicatul emis de Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva afirmă că va utiliza toate pârghiile legale pentru a recupera prejudiciile create de Greenpeace şi va sesiza organele de cercetare penală.

România deţine păduri pe o suprafaţă de peste 6,4 mil. hectare, ceea ce reprezintă  un sfert din teritoriul ţării.

 

 
Cuvinte cheie:
greenpeace
, padure
, romsilva
, copaci
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide