Prin decizia de a nu mai participa la proiectul BRUA de transport al gazelor româneşti din Marea Neagră direct în Austria, Ungaria arată că ştie să-şi protejeze interesul naţional mai bine decât România, unde nimeni nu se întreabă de ce gazul din Marea Neagră nu va fi integrat în reţeaua locală de transport, ci trebuie dus la austrieci.
Miza o reprezintă cele 84 mld. de metri cubi de gaz descoperite în Marea Neagră, cu estimări care se duc şi până la 120 mld. de metri cubi, în valoare de 35-70 miliarde $ la 300 dolari mia de metri cubi de gaze.
Prin anunţul de a nu mai participa la proiect, Ungaria a decis pur şi simplu că gazul suplimentar care va veni din România va intra în sistemul ungar de distribuţie de gaze şi va fi folosit în Ungaria, iar cantităţile excedentare vor fi livrate prin nodurile deja existente către Serbia sau Slovacia.
Practic la ce a renunţat FGCS, echivalentul Transgazului în Ungaria? La partea sa de construcţie a unei conducte separate prin Ungaria, care să meargă de la graniţa cu România, la Nădlac, până la graniţa cu Austria. Conform proiectului iniţial, BRUA ia gazul din Marea Neagră şi-l duce direct în Austria la nodul de la Baumgarten, printr-o conductă separată. Ungurii spun acum: veniţi cu gazul la noi, îl punem în sistemul nostru, dar nu îl ducem mai departe printr-o conductă separată în Austria, vrem acces la el. Normal.
Ungaria face, astfel, ce ar fi trebuit să facă România, adică introduce gazul în sistemul propriu de conducte şi nu permite tranzitarea teritoriului său cu o conductă separată.
Într-o inconştienţă şi o veselie generalizată în România că va deveni „furnizor de securitate energetică pentru Europa” prin BRUA, nimeni nu se gândeşte că în 10 ani de acum încolo, rezervele terestre de gaz vor începe să se epuizeze şi va trebui să importăm tot mai mult gaz din Rusia, chiar dacă acum acesta nu reprezintă decât 15% din totalul consumului de 12 mld. mc anual. Conducta directă de la Tuzla la Nădlac înaintează cu paşi repezi în România, cu finanţare directă de la Uniunea Europeană, cum niciun alt proiect de infrastructură, de autostradă de exemplu, nu o face.
Trei milioane de locuinţe din România se încălzesc cu lemne, reţeaua de conducte de gaz creşte cu încetinitorul, în judeţul Constanţa gospodăriile folosesc butelii pentru încălzire, dar noi lăsăm să ne treacă pe sub nas gazul extras din apele teritoriale româneşti, ca să meargă pentru petrochimia austriacă şi din vest.
Este absolut uimitor, pe de altă parte, ce arsenal mediatic au la dispoziţie cei care spun că România trebuie să se dispenseze de resursele naturale cât mai repede. Toată povestea cu Ungaria este prezentată ca o „lovitură la adresa României”, când de fapt acest gazoduct care va scoate gazele direct din Marea Neagră să le ducă în vest în paralel cu sistemul de conducte românesc este adevărata lovitură.
La o suprafaţă de trei ori mai mare decât cea a Ungariei şi la o populaţie dublă, România are 53.000 km lungime a reţelelor de conducte de gaz faţă de 89.000 km Ungaria şi un număr de consumatori de gaz, casnici şi industriali, la jumătate.
Ştiu ungurii ce ştiu când opresc gazul pentru ei, ca să nu-l ducă mai departe în Austria. Iar noi ar trebui să le urmăm exemplul şi să reţinem acest gaz pentru consumul României. De ce să nu fie dezvoltată petrochimia la Marea Neagră? Să vină investitorii din Germania sau Austria şi să dezvolte capacităţi de petrochimie în România. Cum să faci mici întreprinderi în industria alimentară de care ar avea atâta nevoie o ţară aflată pe locul 1 în UE la producţia de porumb şi floarea-soarelui şi pe locul 5 la producţia de grâu, când nu ai acces în mediul rural la gaze şi apă? Spre exemplu, Derpan, al doilea producător de croissante din România, amplasat în localitatea Smârdan din judeţul Galaţi, este nevoit să folosească GPL în lipsa accesului la gaz metan.
„Deranjul” provocat de retragerea Transgazului ungar din proiect scoate la iveală şi modul cum era privită această lucrare dinspre Europa de Vest. „Boardul FGSZ nu a aprobat proiectul ROHUAT”, explică transportatorul ungar de gaze în comunicatul de presă de pe 21 iulie 2017.
Deci nu BRUA - Bulgaria, România, Ungaria, Austria, aşa cum tot ne bat la cap Transgaz şi Ministerul Energiei din România, ci simplu: ROHUAT - România, Ungaria, Austria. Ce Bulgarie? Bulgaria a fost introdusă, de fapt, ca acoperire. Adevărata miză este transportul printr-o conductă specială a gazului din Marea Neagră direct în Austria, şi nu accesul României la alte surse de gaz din sud, aşa cum se prezintă.
De fapt, Bulgaria şi Grecia sunt dependente de gazul rusesc care trece prin România spre sud, prin Dobrogea.
Proiectul conductei de la Tuzla la Nădlac a înaintat pe tăcute în pofida declaraţiilor iniţiale, inclusiv ale preşedintelui Traian Băsescu că gazul românesc din Marea Neagră va fi consumat în România.
Aur, petrol, gaze naturale. O nouă Roşie Montană, a gazului natural, se desfăşoară sub ochii tuturor, ba chiar şi în aplauze.
