Eveniment

Rostowski: „Ţările din Europa Centrală şi de Est îşi pot recupera poziţiile pe care le-au avut înainte de război“

Jacek Rostowski, fost ministru de finanţe al Poloniei, invitatul special al Galei ZF. Foto: Octav Ganea

Jacek Rostowski, fost ministru de finanţe al Poloniei, invitatul special al Galei ZF. Foto: Octav Ganea

28.11.2014, 00:08 685

Ziarul Financiar a lansat miercuri seara programul „România 5%“, care re­prezintă un proiect pentru accelerarea creşterii eco­nomice în România şi a premiat cele mai valoroase zece companii din România în cadrul unei gale care a marcat, în prezenţa a peste 600 de antreprenori şi directori de mari companii, 16 ani de la lansarea ziarului.

Invitatul special al Galei ZF, Jacek Rostowski, ministrul de finanţe al Poloniei care a administrat finanţele celei mai mari economii est-europene în aşa fel încât aceasta nu a intrat niciodată în recesiune în timpul crizei, a afirmat că ţările din Europa Centrală şi de Est precum Polonia şi România au potenţialul de a deveni cel puţin la fel de prospere ca statele din Europa de Vest, fapt dovedit de istoria antebelică.

„Nu este niciun motiv pentru care ţările din Europa Centrală şi de Est să nu-şi recupereze poziţiile pe care le-au avut. Sunt bucuros să aud că aici, în România, există ambiţii atât de puternice pentru ca economia să ajungă la un ritm de creştere de 5%“, a spus el.

Sorin Pâslaru, redactor-şef al Ziarului Financiar, a avertizat la Gala ZF că „dacă nu ne asumăm un ritm de creştere susţinut de 5% pe an pentru cel puţin un deceniu, speranţele de a atinge vreodată nivelul de trai din Occident se vor nărui. Oamenii nu vor mai avea răbdare şi ţara se va destrăma – întâi economic, apoi social şi politic”.

Cristian Hostiuc, directorul edi­torial al Ziarului Financiar, a amintit că „acum un an, la 15 ani de ZF, am vorbit despre conştiinta de sine. Conştiinţa puterii. Mesajul nostru către voi, către lumea antreprenorială, a fost de a vă implica mai mult în România, de a vă uita şi dincolo de curtea voastră“.

În cadrul galei, OMV Petrom, Rom­gaz, Fondul Proprietatea, Hidro­electrica, Orange, Automobile Dacia, Vodafone, RCS&RDS, BRD şi Tele­kom Communications (fostul Romte­le­com) au fost desemnate cele mai va­lo­roase companii locale, potrivit datelor din cea de-a noua ediţie a anuarului „Top 100 cele mai valoroase companii din România“, realizat în parteneriat cu casa de investiţii Capital Partners. Tot aici, ZF a acordat şi cinci premii speciale pentru implicare în dez­vol­ta­rea businessului românesc com­paniilor Trust Motors şi Cellini, insti­tuţiilor financiare BCR şi Banca Transilvania şi omului de afaceri Omer Susli, care a preluat magazinele Prak­tiker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO