Eveniment

Saga declaraţiei 600 continuă: proiect de ordonanţă de amânare a depunerii până la 1 martie

Saga declaraţiei 600 continuă: proiect de ordonanţă...

Autor: Adelina Mihai

24.01.2018, 00:07 279
Ministerul Finanţelor a publicat luni-seară pe site un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a declaraţiei 600 de la 31 ianuarie la 1 martie 2018. Totodată, ieri, Ionuţ Mişa, ministrul interimar al finanţelor, a spus că se gândeşte la o posibilitate de eliminare a declaraţiei 600. „Ne gândim la posibilitatea ca persoanele vizate să nu mai depună Declaraţia 600 şi plata să se facă pe bază de cod numeric personal“, a spus Ionuţ Mişa, prezent ieri la Senat la o discuţie pe tema formularului 600, citat de Mediafax. Prin formularul 600, aproximativ 210.000 de români care au venituri extrasalariale sunt obligaţi să spună Fiscului ce venituri au obţinut în 2017 sau cred că vor obţine anul acesta în afara salariilor, astfel încât Fiscul să le calculeze ce contribuţii sociale au de plătit. Consultanţii fiscali spun că sunt încă foarte multe neclarităţi în legătură cu acest formular. „La acest moment există încă multe necunoscute. Nu ne este clar cu ce doresc autorităţile să înlocuiască acest sistem de declarare, dar ar fi de dorit ca orice schimbare să fie bine gândită astfel încât să nu bulverseze mai rău contribuabilii“, a spus Daniela Oprescu, Tax Director în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO