Eveniment

Schengen – bătaia de cap comună a României şi a Bulgariei

Schengen – bătaia de cap comună a României şi a...

Autor: Dana Stanila

29.06.2017, 00:03 442

"Am abordat chestiunea Schengen şi suntem exact pe aceeaşi lungime de undă. Şi Bulgaria, şi România au fost pregătitie încă din 2011 din punct de vedere tehnic, lucru certificat de instituţiile europene pentru a accede în spaţiul Schengen. Nu s-a întâmplat, pentru că spaţiul Schengen nu este coordonat de instituţiile europene, ci trebuie acordul statelor membre şi aici părerile au fost diverse", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai precizat că România şi Bulgaria şi-au dezvoltat în continuare capacităţile, iar faptul că ambele state "au făcut faţă" valului migraţionist, demonstrează că pregătirea este una nu numai tehnică.

"Totuşi noi nu ne-am oprit. Nici România, nici Bulgaria nu s-a oprit în loc în 2011. Ne-am dezvoltat mai departe capacităţile şi faptul că ambele state au făcut faţă foarte bine valului migraţionist unde trebuie să recunoaştem, Bulgaria a avut o poziţie un pic mai grea şi un pic mai complicată, arată că nu suntem doar teoretic pregătiţi pentru a apăra graniţele externe ale Uniunii . Asta facem. Pentru Spaţiul Schengen, intrarea României şi Bulgariei în acest spaţiu ar fi real un câştig. De aici până la acceptatarea propriu-zisă, sigur, este nevoie de un parcurs politic european", a mai spus Iohannis.

Şeful statului a amintit faptul că a avut recent discuţii pe tema Schengen cu preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel, subliniind că ambii oficiali "au arătat deschidere" în acest sens.

Preşedintele Bulgariei Rumen Radev a spus că atât România cât şi Bulgaria vor continua să convingă fiecare stat în parte că singura modalitate ca cetăţenii europeni să se simtă în siguranţă este ca România şi Bulgaria să fie acceptate în spaţiul Schengen.

"Şi Bulgaria şi România vor continua să convingem instituţiile europene şi fiecare stat în parte că singura modalitate ca cetăţenii europeni să se simtă în siguranţă, este ca România şi Bulgaria să facă parte din spaţiul Schengen . Nu putem asigura acest nivel de securitate în ceea ce priveşte apărarea frontierelor externe dacă nu beneficiem de sistemul informaţional comun Schengen şi procedurile Schengen", a declarat Radev.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO