Eveniment

Scutire de penalităţi pentru cei care-şi plătesc datoriile restante la stat

Scutire de penalităţi pentru cei care-şi plătesc datoriile restante la stat

Autor: Claudia Medrega

17.07.2012, 00:02 2468

Firmele cu datorii bugetare vor fi scutite de la plata penalităţilor aferente dacă achită obligaţia principală şi dobânzile în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2012, măsura fiind destinată firmelor cu dificultăţi financiare temporare, a declarat primul-ministru Victor Ponta.

Ministrul finanţelor Florin Georgescu a spus ieri la Gândul Live că vor fi vizate toate penalităţile aferente datorate spre toate tipurile de bugete, intenţia fiind de a elimina în proporţie de 100% penalităţile dacă un debitor îşi achită obligaţia principală.

"În situaţii de criză economică, de măsuri de ajustare, capacitatea de plată a agenţilor economici este sub presiune. Asemenea măsuri sunt binevenite. Este o măsură care aduce pe perioada respectivă venituri în plus la buget", a explicat Geor­gescu, amintind că există şi riscul de hazard moral.

În evidenţele statului erau înregistrate la sfârşitul lunii iunie un număr de 300.000 firme cu datorii bugetare, iar din calculele ministerului rezultă că aplicarea unei astfel de facilităţi ar majora veniturile la buget cu 5%, potrivit lui Liviu Voinea, secretar de stat în Ministerul Finanţelor responsabil cu politica fiscală.

Gabriel Sincu, partener, head of Tax and Outsourcing la firma de consultanţă Mazars, spune că această reglementare este o armă cu două tăişuri: pe de o parte îi poate impulsiona pe unii contribuabili să-şi plătească acum datoriile restante (având în vedere că sunt scutiţi de penalităţi), iar pe de altă parte poate încuraja un comportament păgubos, în sensul că, în viitor, atât firmele, cât şi persoanele fizice vor întârzia cu plata obligaţiilor fiscale bazându-se pe speranţa că o nouă măsură de acest gen va fi pusă în aplicare. "Am putea spune că nu e nimic nou sub soare: astfel de măsuri au fost, sunt şi vor mai fi date de guverne în speranţa că vor colecta un leu în plus la bugetul de stat", a spus Sincu.

El consideră că această măsură, aşa cum a fost anunţată, nu va avea un impact semnificativ, întrucât facilitatea se referă doar la penalităţile de întârziere (în cuantum de 5% sau 15% din obligaţia fiscală principală, în funcţie de cât de veche este datoria restantă). Dobânzile de întârziere (reprezentând în prezent 0,04% / zi din suma datorată) nu vor fi însă scutite, ele urmând a fi calculate până la data plăţii efective a obligaţiei fiscale. Concluzionând, Sincu apreciază că măsura va fi mai mult una de imagine, întrucât nici bugetul de stat şi nici contribuabilii cu datorii restante nu vor avea beneficii majore de pe urma aplicării ei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO