Eveniment

Şeful Statisticii vede trim. III pe plus şi recesiune în formă de W

Şeful Statisticii vede trim. III pe plus şi recesiune în formă de W

Autor: Claudia Medrega

14.09.2010, 23:56 19

Opinia contrastează cu părerile celor mai mulţi analişti carevăd trimestrul al treilea pe scădere.

România a înregistrat în perioada aprilie-iunie o uşoarăcreştere, în termeni ajustaţi sezonier, pentru prima dată după treitrimestre consecutive de scădere. Creşterea din al doilea trimestrua fost de 0,3%, comparativ cu primele trei luni ale anului.

Şeful INS a explicat că două trimestre de creştere consecutivă aPIB semnalează ieşirea unei economii din recesiune, iar acest lucrus-ar putea întâmpla dacă şi în trimestrul al treilea PIB va urca întermeni ajustaţi sezonier, comparativ cu al doilea trimestru."Evoluţia din trimestrul al doilea ne poate da speranţe. Întrimestrul al treilea mă aştept la o revigorare a construcţiilor,în agricultură se termină recoltatul, iar rezerva pe care România opoate avea este din servicii."

Întrebat despre evoluţia din ultimul trimestru al anului,Voineagu a spus că orizontul de prognoză este îndepărtat, însă aadăugat că economia poate să înregistreze scădere, astfel că seconfigurează o recesiune în formă de "W". "Conform teoriei cicluluieconomic, putem să avem scădere în ultimul trimestru şi să avem dinpăcate un ciclu de evoluţie în W."

Relansarea economică rămâne însă fragilă din cauza diminuăriifluxurilor de capital, a ajustărilor fiscale şi a creşteriişomajului.

Ce cred analiştii

Majoritatea analiştilor au apreciat că a doua jumătate a anuluise conturează a fi mult mai dificilă, în condiţiile în care se vorvedea efectele reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi alemajorării TVA la 24%.

Analiştii ING, de exemplu, au apreciat datele anunţate privindPIB-ul ca fiind îngrijorătoare şi au estimat pentru al treileatrimestru o contracţie de 2,8%, pe fondul măsurilor deausteritate.

În primul semestru economia a scăzut cu 1,5% faţă de aceeaşiperioadă a anului precedent, industria fiind singurul sector care acontribuit pozitiv la dinamica PIB, cu 1,3%.

Serviciile au contribuit la scădere cu 1,2%, construcţiile cu0,9%, iar impozitele nete pe produs cu 0,7%. Agricultura a avutimpact zero asupra dinamicii PIB.

Pe categorii de utilizări, singura influenţă pozitivă a venit dela variaţia stocurilor (Ă6%), în timp ce formarea brută de capitalfix a contribuit la scădere cu 4,3%, iar consumul populaţiei cu1,8%.

Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din2008, odată cu scăderea PIB în termeni ajustaţi sezonieri, faţă deprecedentele trei luni, cu 0,1%. De atunci, PIB-ul a înregistratscăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea uşoară, de 0,1%,din trimestrul al treilea din 2009. FMI şi guvernul estimeazăpentru acest an o scădere a economiei cu 1,9%, economia urmând sărevină anul viitor pe o creştere de 1,5-2%.

Voineagu a mai afirmat că INS va începe în decembrie colectareadatelor pentru recensământul agricol, care va fi finalizat înianuarie 2011, urmând ca în octombrie 2011 să înceapă şirecensământul populaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO