Eveniment

Serviciile medicale vor fi cu bani: cine, cât şi pentru ce va plăti

Serviciile medicale vor fi cu bani: cine, cât şi pentru ce va plăti

Urgenţele şi oncologia vor fi decontate în procent de 100% de stat, în timp ce în cazul unor boli de inimă statul poate compensa între 50 şi 80% în funcţie de vârstă şi de strea pacientului

Autor: Ioana David

07.12.2011, 00:08 3225

Pacienţii plăti până la 80% din costul unui tratament sau al unei consultaţii în funcţie de vârstă şi de afecţiuni, potrivit unor noi reglementări în domeniul sanitar care urmează să intre în vigoare în cursul anului viitor.

Este pentru prima dată când pacienţii români sunt puşi să plătească "oficial" servicii de sănătate, până acum statul netaxând prezenţa la medic.

Noua lege (Legea nr. 220 din 30 noiembrie 2011) modifică legislaţia în vigoare din 2006 (Legea nr. 95/2006) şi prevede că unele servicii vor fi taxate cu un procent din preţul decontat de stat, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial.

Informaţiile redau numai în linii mari funcţionarea sistemului şi precizează ce este coplata, şi faptul că se calculează "procentual din valoarea serviciilor medicale", însă nu lămureşte cât este de fapt şi nici pentru ce servicii va trebui achitată. În forma actuală, sistemul coplăţii este complet diferit de propunerile Ministerului Sănătăţii de la momentul lansării în dezbatere publică, în urmă cu un an şi jumătate.

Ce se schimbă

În noul sistem, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţia care finanţează sistemul şi decontează serviciile oferite de medicii de familie şi spitale, va negocia cu aceştia un preţ maxim, orientativ pentru fiecare serviciu medical. În funcţie de bugetul pe care îl are, CNAS stabileşte un procent din valoarea negociată a serviciului pe care se obligă să-l deconteze. Partea pe care statul o suportă se numeşte "pachet de servicii de bază", iar ce revine pacientului pentru plată se numeşte "coplată", după cum explică deputatul Horia Cristian, autorul noii legi şi secretarul Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor. "Pachetul de bază este definit ca procent de compensare şi nu ca servicii individiale. Practic pot fi incluse toate afecţiunile, pentru că interesul este să scoatem la lumină toate serviciile", spune Horia Cristian.

Spre exemplu, urgenţele şi oncologia (serviciile şi tratamentul bolnavilor de cancer) vor fi decontate în procent de 100% de stat, în timp ce în cazul unor boli de inimă statul poate compensa între 50 şi 80% în funcţie de vârstă şi de starea pacientului. Dacă un tânăr suferă de hipertensiune arterială necomplicată, statul va deconta 50%, dacă apar complicaţiile, nivelul de compensare poate să urce la 70%. Pe de altă parte, dacă o persoană de peste 65 de ani suferă de aceeaşi afecţiune, nivelul de compensare ajunge la 80%, potrivit datelor oferite de Horia Cristian. În cazul unor operaţii estetice statul va deconta numai 20%.

Cum se plăteşte

Deputatul spune că fiecare pacient poate să aleagă cum face plata: cu bani din buzunar, dintr-o asigurare complementară sau dintr-un cont de economii de sănătate.

Fiecare spital va putea să scadă nivelul coplăţii, iar prin tarife se va realiza concurenţa în sistemul sanitar.

Întrebat despre data la care acest sistem va fi implementat, deputatul a spus că odată cu contractul-cadru aferent anului 2012. De regulă, contractul-cadru (documentul care atestă condiţiile şi preţurile la care medicii şi spitalele oferă servicii) intră în vigoare primăvara.

Suma maximă achitată în contul coplăţii nu poate să fie mai mare decât a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate (şi care sunt supuse contribuţiei la sănătate).

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu au putut să fie contactaţi ieri până la închiderea ediţiei pentru detalii. Ultimele informaţii disponibile oferite de instituţie sunt că pachetul de bază este în lucru şi urmează să fie gata luna aceasta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO