Eveniment

Simona Halep a învins-o pe Eugenie Bouchard, în primul meci de la Turneul Campioanelor

Simona Halep a învins-o pe Eugenie Bouchard, în primul...

Autor: Adrian Petculescu

20.10.2014, 17:38 596

Halep, debutantă la finala sezonului, s-a impus după o oră şi nouă minute în faţa jucătoarei din Canada, aflată de asemenea la prima prezenţă la Turneul Campioanelor.

Românca şi-a asigurat un premiu de 243.000 de dolari şi 230 de puncte WTA. Ea va mai primi câte 70 de puncte pentru următoarele două meciuri din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 370 de puncte WTA.

Tot luni, în debutul grupei roşii, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

În acest moment, Halep şi Williams se află pe primele două locuri ale grupei, urmând a se întâlni miercuri. Bouchard va juca în următoarea partidă cu Ivanovici.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.

Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO