La 25 de ani de la Revoluţie, doar 5% din cifra de afaceri agregată a tuturor companiilor din România mai este reprezentată de companiile de stat, iar aceasta se vede: în capacitatea de export, în oferta de bunuri şi produse pe piaţă, în dinamismul economic din anumite regiuni ale ţării, în special acolo unde au sosit investitori străini.
Astfel, exporturile au ajuns la 56 mld. euro (70 mld. dolari) în 2014, faţă de 6-7 mld. dolari în anii ’90, iar alimentarele unde roiau muştele au fost înlocuite în orice oraş de supermarketuri pline.
Competiţia, optimizarea fluxurilor de producţie, adaptarea la piaţă, atenţia la client şi-au spus cuvântul, iar oamenii au de unde să aleagă.
Există însă sectoare unde timpul s-a oprit în loc. Spre exemplu, oricâţi bani s-ar aloca şi oricâte reforme s-ar anunţa, calitatea serviciilor în sistemul public de sănătate este în scădere. Oamenii sunt nemulţumiţi şi se îndreaptă in corpore către sistemul privat.
Cu toate acestea, sistemul public rezistă puternic oricărei tentative de schimbare reală. „Înfeudaţi“ pe teritoriile lor – secţiile din cele mai mari spitale din ţară – marii medici ai României nu mişcă un deget pentru reforma integrală şi pentru ridicarea standardului global la care se oferă servicii medicale.
Citeşte şi
SECRETELE TRANZACŢIEI REGINA MARIA, ÎN PREMIERĂ LA PHARMA SUMMIT, PE 22 SEPTEMBRIE
Scoaterea spitalelor şi a bugetului sănătăţii de sub autoritatea ministerului de profil prin înfiinţarea Caselor de Sănătate, deşi ar fi trebuit să aducă administrarea banilor din sănătate mai aproape de finanţatori – salariaţi şi angajatori – mai degrabă l-a îndepărtat.
Probabil că 90% dintre cei care contribuie astăzi la sistemul de sănătate tot către ministrul sănătăţii se îndreaptă când au o problemă cu furnizorii publici şi nu către Casa Naţională.
CNAS, aşezată pe un buget de 5,2 mld. euro, este cea mai „bogată“ instituţie din România, însă reprezentanţii acesteia sunt puţin sau mai deloc cunoscuţi. „Nu dau seamă“, cum se spune, asupra modului cum cheltuie banii în faţa nimănui. Raportul de cheltuire a banilor de către Casa de Sănătate ar trebui să fie un eveniment anual în fiecare an şi să fie prezentat în faţa Parlamentului, a sindicatelor şi a patronatelor, adică a celor care o finanţează.
Numai că, după cum se vede şi în numărul din ce în ce mai mare al anchetelor în acest sector, la adăpostul lipsei de transparenţă deturnările de zeci şi sute de milioane de euro sunt la ordinea zilei.
Medici, farmacişti, distribuitori sunt prinşi în reţele prin care se justifică reţete decontate de Casă, iar prin laboratoarele private din curţile spitalelor se scurg către furnizori privaţi de sănătate milioane de euro din bugetele spitalelor.
În consiliile de administraţie ale spitalelor, care ar trebui să fie garanţia controlului comunităţii asupra modului cum se cheltuie banii, şi-au făcut loc numai oameni numiţi politic, a căror misiune principală este furnizarea de informaţii sau de sprijin pentru „căpuşarii“ sistemului.
Ziarul Financiar organizează ZF Pharma Summit‛15. Detalii despre eveniment şi teme de discuţie aici
De trei ani se aşteaptă miraculosul card de sănătate care va pune ordine în sistem, însă nu este clar de ce până acum nu se putea pe baza CNP-ului să se evidenţieze cheltuielile făcute cu fiecare asigurat de către fiecare furnizor într-un sistem centralizat.
Ca şi cu povestea cu cartea de alegător care ar fi trebuit să fie mijlocul prin care să nu se mai întâmple vot dublu în alegeri, probabil că şi cardul de sănătate va fi dat uitării în câteva luni.
Franţa sau Germania nu au card de sănătate, dar au sisteme construite pentru a răspunde nevoilor oamenilor, nu pentru a fi căpuşate prin toate mijloacele, aşa cum se întâmplă în România.
Paradoxal, bugetul Casei creşte (plus 25% din 2008 până în prezent), numărul de farmacişti a explodat (de la 11.700 în 2008 până la 16.300 în 2013), vânzările de medicamente la fel (de la 1,9 mld. euro în 2008 până la circa 2,6 mld. euro în prezent), dar condiţiile de îngrijire sunt din ce în ce mai proaste, iar oamenii sistemului reclamă permanent că nu sunt bani.
Un mecanism diabolic, o gaură neagră perfectă. Oricâţi bani ar înghiţi, niciodată nu va fi de ajuns.
