Eveniment

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la şase ani şi două luni în dosarul Petromservice;Liviu Luca, şase ani

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la şase ani şi două...

Autor: Mediafax

22.07.2016, 12:41 3485

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri condamnarea definitivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi două luni de închisoare, în timp ce fostul sindicalist Liviu Luca a fost condamnat la şase ani. De asemenea, omul de afaceri Ovidiu Ţurcan a fost condamnat la cinci ani şi zece luni iar un fost director al Petromservice, Gheorghe Şupeală, a fost condamnat la şase ani de detenţie.

Potrivit deciziei Curţii de Apel, alte opt persoane au primit pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendare şi patru ani de detenţie.

Pe latură civilă, inculpaţii au fost obligaţi "la plata despăgubirilor acordate părţii civile SC PSV COMPANY SA prin sentinţa penală apelată, în limita sumei de 36.430.127,92 euro (în echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plăţii)", se arată în decizia instanţei.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Şupeală, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhâlţeanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimişi în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, pentru complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.

"În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar", a arătat Parchetul instanţei supreme.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii.

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

"Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari", au precizat procurorii.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat până în prezent în două dosare, executându-şi pedepsele.

În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

Anterior, a fost condamnat la doi ani de pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO