Eveniment

Sprijin de peste 100 milioane de euro pentru zootehnie

Sprijin de peste 100 milioane de euro pentru zootehnie
16.11.2017, 00:00 71
Guvernul a aprobat ieri plăţi pentru ajutoare în agricultură în valoare de aproximativ 100 milioane de euro (peste 455 milioane lei), destinate sectorului zootehnic. Potrivit guvernului, este vorba de plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, şi de stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2017. Prin urmare, începând de azi 16 noiembrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de sprijin cuplat, iar începând cu data de 1 decembrie 2017 va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între cuantumul calculat şi acordat în prima tranşă şi plafonul financiar al fiecărei scheme, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29 septembrie 2017. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO