Pentru mai bine de jumătate dintre judeţele şi oraşele din România, căderea comunismului a fost o dramă. De aproape 30 de ani, aceste zone se chinuie nu să crească din punct de vedere economic, ci să supravieţuiască. Multe zone sunt deja o ruină, având în vedere că oamenii au fugit din ele în primul rând în afară.
După aproape 30 de ani, o parte dintre primari sau dintre cei care au puterea pe mână în aceste zone încearcă să găsească investitori care să mai anime zonele şi să dea de lucru celor care au mai rămas, ca să nu plece şi ei.
Până acum, foarte mulţi dintre cei care conduc aceste judeţe, într-o formă sau alta, nu şi-au pus problema că ei trebuie să meargă după investitori.
Zece judeţe din România fac 70% din businessul total şi angajează 80% din forţa de muncă naţională. Restul judeţelor trăiesc din ce rămâne. Dacă Timişul a atras investiţii străine de 3,5 miliarde de euro în 28 de ani, Ilfovul 3,7 miliarde de euro, iar Bucureşti 35 miliarde de euro (jumătate din totalitatea investiţiilor din România), cei din Gorj au reuşit să atragă numai 7 milioane de euro. Judeţul Mehedinţi a atras 16 mil. euro, judeţul Vaslui 35 mil. euro, Botoşani a atras 79 mil. euro, iar Vrancea 90 mil. euro.
Regiunea de Nord-Est din România (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), probabil din care au plecat cei mai mulţi oameni în afară, are o populaţie de 3,2 mil. locuitori, din care angajaţi sunt 513.000. Numărul de companii la mia de locuitori este de 16,6, faţă de o medie naţională de 26. Salariul mediu brut este de 483 de euro, iar PIB per capita este de 5.022 euro. În Botoşani, salariul mediu net este de 1.921 lei, în Vaslui este de 1.882 lei, iar în Neamţ de 1.883 lei, faţă de o medie naţională de 2.384 lei. În Iaşi salariul mediu este de 2.278 lei net (trăiască industria de servicii IT - gigantul american Amazon are un centru important acolo).
Dacă am scoate Iaşiul din această grupă, din punct de vedere economic, rezultatele ar fi şi mai dezastruoase.
Regiunea de Sud formată din Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman are o populaţie de 3 mil. locuitori cu 540.000 de anagajaţi şi cu 18,3 companii la o mie de locuitori. Salariul mediu brut este de 531 de euro, iar PIB per capita este de 6.259 euro. În Argeş, salariul mediu este de 2.222 de lei net.
Dacă scoatem Argeşul şi Dâmboviţa de aici cu Dacia (unde salariul mediu depăşeşte 3.000 de lei) şi Arctic, această medie se prăbuşeşte.
Regiunea de Vest formată din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş are o populaţie de 1,8 mil. locuitori şi 498.000 de angajaţi (dacă facem o comparaţie cu regiunea de Nord-Est, regiunea de Vest are aproximativ acelaşi număr de angajaţi la o populaţie la jumătate).
În regiunea de Vest, numărul de companii la o mie de locuitori este de 26, cu un salariu mediu brut de 550 de euro şi un PIB per capita de 8.475 euro. Dacă ar rămâne în această regiune doar Timişul şi Aradul, care au reuşit să atragă investiţii cumulate de 4,5 mld. euro, cifrele lor s-ar apropia de regiunea Bucureşti-Ilfov, care are un salariu mediu brut de 814 euro, un număr de 56 de companii la o mie de locuitori şi un PIB per capita de 18.913 euro.
Regiunea Bucureşti-Ilfov, care are 2,2 mil. locuitori, dintre care 1 mil. sunt angajaţi, se bate cu ţările din Vest în a atrage tinerii. În Bucureşti salariul mediu net este de 3.116 lei.
La conferinţa ZF „Investiţi în România!“, Dragomir Ion, viceprimar al municipiului Giurgiu, una dintre zonele industriale care au dat faliment după 1989 pentru că nu au venit investitori, spune: „Trebuie să ne ducem noi către investitori, nu investitorii către noi. Noi aşa am fost învăţaţi, să stăm să ne întrebe“.
Dacă înainte investiţiile se măsurau în capacităţi mari industriale cu mii de angajaţi, acum investiţiile au doar câteva sute de angajaţi, cu o productivitate extrem de ridicată.
El dă ca exemplu compania austriacă Voestalpine, din domeniul siderurgiei, care are la Giurgiu o capacitate indutrială care face 500 mil. lei cu 55 de angajaţi.
Alisa Boghiţoiu, consilier local din comuna Corod (lângă zona legumicolă Matca), judeţul Galaţi, spune: „Să vină investitori, orice fel de investitori, dar numai să vină“.
De la sine investitorii nu vin, şi pe cei de la Bucureşti, sau chiar din Galaţi, nu-i interesează deloc ceea ce este dincolo de ei.
Degeaba aşteaptă oraşele şi judeţele din ţară, din afara topului 10 economic, investitori de la Bucureşti, pentru că nu vor veni niciodată trimişi de la Centru. Emil Ioan Rîsteiu, primarul din Simeria, judeţul Hunedoara, a spus la conferinţa ZF „Investiţi în România!“ cum a reuşit să atragă în oraşul lor de 11.000 de locuitori o investiţie a gigantului german Bosch de 110 mil. euro, într-o fabrică de maşini de spălat: Când a fost nevoie de noi, ne-am dus la discuţii cu investitorii, am format un parteneriat neoficial local, între autorităţi, instituţii, şcoală, „garantându-i“ investitorului că îi vom da tot ce are nevoie într-un timp rezonabil, că liceul tehnic din Simeria va fi un partener al companiei germane pentru ca elevii să aibă o minimă pregătire tehnică dacă vor vrea să lucreze la Bosch.
Vladimir Sterescu, CEO al operaţiunilor din România a companiei americane CGS, cel mai mare operator de call-center de pe piaţa românească (peste 3.000 de angajaţi), a spus la conferinţa ZF că acum patru ani, tot la o conferinţă ZF a fost abordat de un secretar de stat care a spus să vină cu un call center în Târgu-Jiu, pentru că au nevoie de investiţii, pentru că au nevoie să le dea tinerilor un job „de birou“. Pur şi simplu, autorităţile ne-au întins covorul roşu ca să facem acea investiţie acolo, a menţionat Sterescu.
Toate zonele din România se confruntă, mai mult sau mai puţin, cu această problemă a investiţiilor: investiţiile statului scad, cele care mai puteau să anime zona, investiţiile private româneşti de multe ori depind de investiţiile statului, iar investiţiile străine sunt la jumătate faţă de anii de bum (4,5 mld. euro/an faţă de 8-9 mld. euro în 2007/2008).
După 28 de ani, mulţi primari, sau noii primari/viceprimari încep să se uite cu groază în jurul lor şi văd că nimeni nu vine în oraşul lor să investească, deşi le oferă toate facilităţile fiscale şi administrative. Iar fabricile locale ale lui Dragnea, din programul de guvernare sunt numai pe hârtie.
Din păcate, găleţile, mălaiul şi zahărul de la partid pentru voturi nu au adus şi investiţii, locuri de muncă şi salarii puţin mai mari, decât minimul pe economie.
Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile în Ungaria nu pentru că a oferit poporului discursul anti-musulmani, anti-UE, anti-globalizare, ci pentru că a făcut tot posibilul să atragă investiţii în primul rând de la multinaţionale.
Urmează următorii 30 de ani!
