Eveniment

Surpriză imensă la Cupa Mondială: Rusia trimite acasă Spania la loviturile de la 11 metri. Putin, în culmea fericirii

Surpriză imensă la Cupa Mondială: Rusia trimite acasă...

Autor: Mediafax

01.07.2018, 19:41 1037

Selecţionata Rusiei a învins surprinzător reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, 1-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, duminică, 1 iulie, pe Stadionul Luzhniki din Moscova, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018 şi s-a calificat în sferturi. 

Rusia şi Spania au fost protagonistele unuia dintre cele mai plictisitoare meciuri de la acest turneu final, care, probabil, nu s-ar fi terminat vreodată dacă n-ar fi existat loviturile de departajare.

Ibericii au început slab meciul, şi au demonstrat că nu au renunţat la stilul de joc care i-a făcut celebri, în pase, din două atingeri. Contrar aşteptărilor, scorul s-a deschis mult mai devreme, în minutul 12. Asensio a centrat decisiv la autogolul unui Ignashevich aflat sub anestezia unei manevre de Wrestling, marca Sergio Ramos, reuşită care a adus liniştea în jumătatea spaniolă, care nu s-a grăbit după golul cu numărul doi. Băieţii lui Hierro au pus stăpânire pe balon, încercând să-i anihileze încet, dar sigur pe ruşi, cu peste 300 de pase în minutul 35 şi o posesie de 71% la pauză. Golovin i-a adus pe spanioli cu picioarele pe pământ în minutul 36, cu un şut cu interiorul, dar pe lângă poarta lui De Gea.

Pique i-a animat pe cei 75.000 de suporteri ruşi prezenţi la această partidă, după ce a jucat volei în careul iberic, iar centralul olandez Kuipers a dictat lovitură de pedeapsă, ce a fost transformată imediat de Dzyuba, fără nicio şansă pentru De Gea. Spaniolii au avut ultimul cuvânt de spus în prima repriză, la şutul blocat al unui Isco prin piciorul căruia au trecut toate mingile periculoase ale băieţilor lui Hierro. Diego Costa a tras cortina peste prima parte.

Fluierul reprizei secunde nu a adus mari schimbări în jocul ibericilor, care au continuat să-i ameţească pe ruşi cu pasele repretate. Jordi Alba a avut prima ”ocazie” în minutul 47, după ce a reluat cu coapsa, pe lângă poartă, o minge trimisă în careu. Isco l-a trezit pe Akinfeev după 12 minute în care goalkeeper-ul rus nu a avut de lucru, cu o acţiune personală încheiată cu un şut din unghi închis, respinsă de acelaşi Akinfeev în corner. David Silva a reluat cu capul slab o minge primită de pe partea dreaptă, dar Akinfeev nu a avut emoţii, balonul trimis de mijlocaşul lui Pep fiind trimis mult pe lângă poartă. Hierro a dat ”milităria jos din pod” în minutul 67, când l-a introdus pe mult prea experimentatul Andres Iniesta, dar nici ”Don Andres” nu a putut sparge zidul lui Cherchesov. Prima încercare a legendei catalane a fost în minutul 85, cu un şut din prima, pe jos, respins de Akinfeev. Cheryshev putea da lovitura pe final, dar a trimis slab de la marginea careului şi a tras cortina peste timpul regulamentar.

Jocul slab prestat de cele două echipe a continuat şi în prima repriză a prelungirilor, Asensio semnând prima şi singura ocazie în minutul 100, şi încoronând o primă parte în care mingea a fost ”arestată” de iberici, cu un şut puternic de la distanţă, dar pe direcţia lui Akinfeev. Rodrigo a mai resuscitat jocul ibericilor în partea secundă, cu o dublă ocazie, dar Akinfeev a fost la post. Centralul olandez Kuipers le-a refuzat un penalty spaniolilor în finalul părţii secunde a prelungirilor, după ce Ramos şi Pique au fost ţinuţi în careul lui Akinfeev, şi nu s-a mai întâmplat nimic. Kuipers fluieră finalul prelungirilor, şi vine momentul...

Ruleta rusească

Iniesta îşi aşează primul mingea pe punctul cu var şi îl execută lejer, calm şi fără emoţii pe Akinfeev. Vine rândul lui Smolov, care se apropie timid de balon şi îl execută pe un De Gea care atinge mingea, dar nu o poate opri din drumul spre gol. Pique a tras calm, şi l-a executat pe goalkeeper-ul lui TSKA Moscova pentru 2-1. Ignashevich a punctat pentru 2-2 în stilul caracteristic al lui Ovidiu Herea, iar scorul a rămas intact. Koke a tras slab şi pe mijloc, iar Akinfeev a ghicit colţul. Golovin a punctat şi el pentru un 3-2 sigur. Ramos a transformat şi el după ce s-a îndreptat cu paşi mari spre balon. Cheryshev a înscris şi el, iar Akinfeev a avut ultimul cuvânt de spus. Aspas se îndreaptă spre balon cu paşii unei feline, iar goalkeeper-ul rus respinge cu piciorul şi pune capăt emoţiilor.

Rusia câştigă la loteria penalty-urilor probabil cel mai plictisitor meci de la acest turneu final, şi trimite acasă o naţională a Spaniei cu tot cu cele 1029 de pase reuşite în această partidă. Naţionala lui Cherchesov va întâlni câştigătoarea dintre Croaţia şi Danemarca.

Spania - Rusia 1-1; 3-4 d.l.d.d. (Ignashevich 12 ag. / Dzyuba 41 pen.)

Spania: De Gea - Nacho (Carvajal 70), Pique , Ramos, Alba - Busquets, Koke - D. Silva (Iniesta 67), Asensio (Rodrigo 104) - Isco - Costa (I. Aspas 80)
Rezerve: Arrizabalaga, Reina - Thiago, Azpilicueta, Lucas, Monreal, Odriozola, Saul

Rusia: Akinfeev - Fernandes, Kudryashov, Kutepov , Ignasevich, Zhirkov (Granat 46) - Zobnin - Samedov (Cheryshev 61), Kuzyaev (Erokin 97), Golovin - Dzyuba (Smolov 65)
Rezerve: Lunev, Gabulov - Dzagoev, Gazinskiy, Al. Miranchuk, An, Miranchuk, Semenov

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO