Eveniment

Tarom rămâne pe pierdere în acest an şi în 2014, potrivit planului de management al conducerii executive

Tarom rămâne pe pierdere în acest an şi în 2014,...

Autor: Ioan Dornescu

13.03.2013, 00:06 291

Consiliul de Administraţie (CA) al companiei Tarom a aprobat ieri planul de ma­na­gement elaborat de conducerea exe­cutivă, care vizează obţinerea de profit începând cu anul 2015.

„Realizarea planului de management a pornit de la analiza valorilor şi atuurilor companiei, care sunt numeroase şi care permit Tarom să devină o companie solidă şi sustenabilă financiar“, arată într-un comunicat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei.

Potrivit acestuia, brand-ul Tarom este „puternic, valoros“, compania are angajaţi „extrem de capabili şi de loiali faţă de brand“ şi operatorul are o „cotă de piaţă impor­tantă“, remarcând de asemenea că Tarom deţine active foarte valoroase şi nu are datorii.

La rândul său, Dan Pascariu, preşedintele CA, a afirmat că Tarom va introduce rute noi, va creşte gradul de confort la bord şi va deveni mai flexibilă în relaţia cu clienţii prin servicii şi facilităţi noi.

Planul de management dezvoltat de conducerea executivă a pornit de la planul de administrare al companiei şi vizează acţiuni prin care Tarom speră să îmbunătăţească re­zultatul contabil în medie cu 100 mil. lei în fiecare an, ţintind obţinerea de profit începând cu anul 2015, se precizează în comunicat.  Tarom nu a mai obţinut profit din anul 2007, iar pierderile înregistrate în intervalul 2008-2011 totalizează 830 de milioane de lei.

Operatorul aerian a fost prima companie de stat pentru care a fost recrutat management profesionist, conform angajamentelor asumate de autorităţi în relaţia cu FMI.

Principalele măsuri care vor fi imple­mentate imediat se referă la creşterea produc­tivităţii, eficientizarea structurii organiza­ţionale, armonizarea flotei şi ajustarea capacităţii la cererea existentă, introducerea unui sistem automat de yield management, care va permite utilizarea unui mecanism mult mai eficient de stabilire a preţurilor, creşterea vânzărilor pe site-ul propriu.

Totodată, va fi restructurată reţeaua de rute, va fi mărită eficienţa achiziţiilor, va fi introdusă o nouă procedură de alimentare cu combustibil pentru economisirea costurilor şi vor fi închise agenţiile externe cu sediul în oraşe, compania continuând să fie repre­zentată în aeroporturi. În oraşele unde vor fi închise birourile din centru, activităţile de vânzare vor fi preluate de agenţi generali de vânzări.

În paralel vor fi analizate mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare mai eficientă a forţei de muncă. „Managementul va analiza transfor­marea anumitor departamente în centre de profit sau chiar unităţi independente, vor fi maximizate beneficiile aduse de apartenenţa companiei la SkyTeam, vor fi introduse noi sisteme şi platforme IT şi va fi analizată posibilitatea utilizării la nivel maxim a activelor imobiliare (clădiri şi terenuri) care se află în proprietatea companiei. Toate aceste măsuri se vor baza pe o analiză economică profundă, având ca unic scop maximizarea profitului şi creşterea stabilităţii financiare a companiei, respectând în acelaşi timp toate standardele de siguranţă aplicabile în industrie şi având în centru necesităţile clienţilor companiei“, se mai arată în comunicat.

Heinzmann, cetăţean belgian cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, şi-a început mandatul la Tarom în noiembrie 2012, cu un contract pe patru ani, având funcţia de chief executive officer and accountable manager.

El a declarat la finele lunii februarie că primul plan de management a fost respins de board-ul companiei, întrucât era prea complicat, urmând să fie propusă o variantă revizuită. „Dacă îl resping din nou vinerea viitoare, va trebui să merg acasă“, a spus Heinzmann la vremea respectivă.

Compania a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO