Templeton vrea sa duca Fondul Proprietatea pe Bursa la Londra

28 iul 2009 Autor: Roxana Pricop

Planurile gigantului american Franklin Templeton, odata instalat in pozitia de administrator al Fondului Proprietatea (FP), sunt de a lista Fondul pe bursele locala si de la Londra cat mai repede posibil.

"Ca administratori ai Fondului, vom trece prin multe provocari. Primele lucruri de care ne vom ocupa vor fi evaluarea portofoliului FP, aducerea pe Bursa a companiilor nelistate unde Fondul detine participatii si cel mai important vom lista Fondul pe piata locala si pe bursa de la Londra", a spus Mark Mobius, directorul general al companiei Franklin Templeton Asset Management.

Cu toate acestea, Franklin Templeton nu a primit inca aprobarea mandatului de administrator, pentru ca reprezentantii Ministerului Finantelor Publice, care controleaza aproape 66% din Fond, nu au fost prezenti la Adunarea Generala a Actionarilor, convocata luni si marti, si au facut imposibila supunerea la vot a mandatului de administrator.

Mobius este unul dintre cei mai influenti oameni ai pietelor financiare emergente, angajandu-se ca se va implica personal in administrarea Fondului Proprietatea.

Pentru a pune in practica aceste obiective va fi responsabila o echipa de 20-30 de persoane din cadrul companiei Franklin Templeton. De asemenea, pentru promovarea Fondului inainte de a fi listat, Franklin Templeton va avea un road show la nivel global, printre tarile enumerate de Mobius numarandu-se si China.

Prin listare, Fondul Proprietatea va deveni functional. Mai exact, persoanele ale caror proprietati au fost confiscate de regimul comunist si au primit drept despagubire actiuni la Fond vor putea prin vanzarea participatiilor pe Bursa sa fie despagubiti. In prezent, Fondul numara peste 2.400 de actionari privati, care controleaza o treime din capital.

"Ne pare rau de ceea ce se intampla cu actionarii acum. Acestia ar trebui sa fie tratati corect si adecvat si sa isi poata primii banii", a adaugat Mobius, care a fost prezent luni si marti la Adunarea Generala a Actionarilor.

La inceputul lunii iunie, Franklin Templeton a castigat selectia pentru administrarea activelor de aproape 3 mld. euro ale FP, insa pana in prezent nu a primit aprobarea actionarilor FP pentru mandatul de administrator. Astfel, aprobarea mandatului de administrator a fost amanata cel mai probabil pentru inceputul lunii septembrie, cand se va tine o noua Adunare Generala.

Mobius a spus ca nu este dezamagit de absenta Finantelor de la AGA si ca nu va renunta la mandatul de administrator. El a mai adaugat ca aprobarea contractului de administrare ramane la latitudinea Guvernului.

Gigantul a castigat concursul de selectie al administratorului FP in fata lui Morgan Stanley propunand cel mai mic comision de administrare, care se ridica la 13 mil. euro pe an.

 

Sfaturile lui Mobius catre Bursa locala:

  • Rezolvati problema de lichiditate redusa
  • Aduceti mai multe companii private pe Bursa
  • Guvernul trebuie sa listeze mai multe companii
  • Companiile deja listate trebuie sa isi creasca dimensiunea pe Bursa
  • Priviti spre viitor, nu spre trecut
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Templeton
, Fondul Proprietatea
, Bursa
, Londra
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine