Eveniment

Teroriştii caută prin redacţii să suprime libertatea de exprimare, nu la sediul Google, nici la agenţiile de PR sau de publicitate

Teroriştii caută prin redacţii să suprime libertatea...

Autor: Sorin Pâslaru

09.01.2015, 00:07 1703

Drama jurnaliştilor francezi de la Charlie Hebdo reaminteşte lumii sensul prim şi ultim al scrisului: actul de a fi liber şi de fi credibil în faţa cititorilor şi aşază jurnalismul acolo sus, unde uitasem poate că este.

În ecosistemul comunicării tot mai sufocat de presiunea publicităţii şi scufundat în „reţelele sociale“ , oamenii care pun viaţă în cuvintele sau în desenele lor, de la care pleacă direct spre public ideile, aproape că au început să fie uitaţi.

„Ziarele sunt ceea ce scrie pe spatele reclamelor“, „ce pricepeţi voi, oameni care nu vă pricepeţi la nimic“, „nu faceţi decât să manipulaţi“, se spunea înainte, iar acum „specialiştii“ din digital te învaţă de câte ori să repeţi un cuvânt într-un articol ca să îl găsească „motoarele“ de căutare.

Te uiţi însă la fotografiile cu jurnaliştii asasinaţi şi vezi în ochii lor plăcerea pură de a da lumii ideile lor, în cuvinte sau în caricaturi, fără să se gândească la altceva decât la actul de a scrie şi a schimba lumea cu scrisul lor. Vezi de ce actul cel mai nobil al comunicării este jurnalismul, nici comunicatele de presă şi nici sloganele publicitare.

Una dintre ţintele teroriştilor, desenatorul Cabu, avea 76 de ani şi crea de la 12 ani. E limpede că ar fi avut talent pentru orice altceva, dar a preferat jurnalismul.

Sunt oameni pentru care scrisul şi plăcerea de a spune adevărul lumii sunt viaţa lor. În jurul lor, alţii câştigă poate mai mult - şi ce dacă? Scrisul e unul şi el rămâne, nu powerpoint-urile despre nimic din jur. Pentru jurnalişti, pentru informaţiile şi pentru arta scrisului lor cumpără oamenii ziarele.

Toată lumea din acest spaţiu al comunicării – motoare de „căutare“ – ce să cauţi dacă cineva nu scrie? –, agenţiile de PR, de publicitate, stă precum un elefant pe spinarea din ce în ce mai fragilă a redacţiilor, şi asta nu numai în România. Iar în organizaţiile media, jurnaliştii sunt chemaţi să lupte pentru condiţia lor.

Internetul, de la care se aştepta o eliberare a condiţiei jurnalistului, a devenit dimpotrivă un spaţiu unde presiunea publicitarilor este mai puternică decât în print. Scrisul este şi mai ieftin pe net.

În print, mai auzi crâcnind câte o companie - două că ai viziuni care nu cadrează, mai auzi câte un guvernator care să îţi spună „mai uşor cu peniţa“, mai sună puternicii politici ai zilei să reclame de ce ai întrebat una sau alta, dar în web se cere mult mai mult: „campanii“ dedicate, „proiecte“ speciale. Graniţa dintre publicitate şi editorial se blurează. Pe hârtie este clară separaţia – publicitate/editorial, demarcată corespunzător. În internet, nu mai ştii cine la ce face reclamă.

Scrisul a devenit o marfă ieftină, sunt aruncate tone de cuvinte în fiecare secundă în spaţiul virtual, ce scrii este preluat imediat fără să fii întrebat, site-uri întregi s-au ridicat ca reviste ale presei, internetul flămând înghite şi înghite ca un balaur mii şi mii de articole pe oră şi la sfârşitul zilei îţi dai seama că ai trecut pe lângă ce era mai important. Nu poţi să ajungi să spui că faci presă publicând ştiri despre cea mai bună reţetă de sarmale pentru trafic şi să te numeşti ziar.

Drama de la Paris aminteşte lumii puterea relaţiei neintermediate între ziarişti şi cititori. Sunt săptămânale în România editate în zeci de mii de exemplare – şi pe care nu le mai auditează niciun organism unde publicitarii au impresia că sunt stăpâni – de care oamenii întreabă la chioşc. De care cititorii sunt îndrăgostiţi, pe care le aşteaptă în fiecare vineri cu sufletul la gură. De ce? Pentru că cei care scriu acolo au putere asupra minţilor oamenilor şi iubesc libertatea.

Puterea asupra minţilor şi fascinaţia pentru adevăr şi libertate hrănesc şi îi îmbată chiar pe cei care o exercită. Nimeni le poate lua drumul spre mintea cititorilor lor. De aceea au continuat să publice caricaturi cu Mahomed jurnaliştii francezi ştiind deja că sunt ameninţaţi. 

Libertatea de a ajunge la minţile oamenilor a fost ţinta în masacrul de la Charlie Hebdo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO