Eveniment

În timp ce Guvernul ar putea să naţionalizeze Pilonul II, Fondul de Pensii al Norvegiei are active de peste 1.000 de miliarde de dolari pe care le investeşte pentru bunăstarea „poporului”. În ce au investit norvegienii 150 de milioane de dolari în România

sursa foto: CNBC

Autor: Alex Ciutacu

21.05.2018, 18:17 2316

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii adimnistrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie – 31 decembrie contribuţiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Aproximativ 20% din fondurile din Pilonul II sunt investite în acţiuni pe bursa de la Bucureşti, iar discuţiile privind eventuala naţionalizare au avut un răspuns instant pe bursă, unde sunt scăderi majore pe toate liniile.

În acelaşi timp, în nordul Europei, norvegienii gestionează cel mai mare fond de pensii din lume, cu active de peste 1.000 de miliarde de dolari.

Investiţiile acestui fond sunt gestionate de Norges Bank Investment Management, care face parte din Banca Centrală a Norvegiei.

Este cel mai mare fond de pensii din lume, chiar mai mare decât cel din California (acesta fiind cel mai mare din Statele Unite).

Faptul că a devenit cel mai mare fond nu se datorează contributorilor, ci randamentelor din active precum petrolul.

Mărimea fondului a crescut de 13 ori din 2002 până în prezent. Scopul fondului este de a reinvesti profitul generat de sectorul petrolier.

La o populaţie de 5,2 milioane de persoane, fondul valorează peste 193.000 de dolari per cetăţean norvegian, potrivit Financial Times.

Din active, la începutul anilor 2000, 65% erau investite în obligaţiuni (reprezentând 1,3% din piaţa globală de obligaţiuni), iar restul erau investiţii în proprietate şi în active cu venit fix.

Norvegia paote retrage maxim 3% din valoarea fondului în fiecare an, iar prima retragere din istorie a fost făcută în 2016.

În cadrul unor discuţii parlamentare din aprilie 2011, ministrul norvegian de Finanţe a prezis că fondul va ajugne la valoarea de 1 trilion de dolari până la sfârşitul lui 2019, iar acesta a atins performanţa în septembrie 2017.

Potrivit predicţiei de acum şapte ani, în cel mai rău caz valoarea totală a activelor din fondul de pensii ar fi ajuns la 455 de miliarde de dolari până în 2030, iar în cel mai bun caz, la 3,3 trilioane de dolari, potrivit The Economist.

În 1998, fondul a investit 40% din portofoliu în piaţa internaţională de acţiuni. În iunie 2009, ministerul a decis să crească proporţia acţiunilor din portofoliu la 60%, iar în luna mai a anului 2015, guvernatorul Băncii Centrale a propus ca proporţia să crească până la 70%, cu 5% din restul investiţi în imobiliare.

Fondul Suveran al Norvegiei a devenit cu timpul din ce în ce mai activ în guvernarea companilor. În prezent, fondul a participat la peste 8.000 de adunări generale şi a înaintat peste 300 de propuneri acţionariatului, potrivit Bloomberg.

În România, Fondul Suveran de Pensii al Norvegiei a investit aproape 72 de milioane de dolari în titluri de stat şi 86,8 milioane de dolari în acţiunile Banca Transilvania, BRD-Groupe Societe Generale, BVB, Compa, Digi, OMV Petrom, Electrica, ROMGAZ, Nuclearelectrica şi Transgaz, potrivit raportului fondului.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO