Opinie Sorin Pâslaru - Redactorul-Şef al ZF

Ţintele României, Schengen şi euro, în pericol. Ce-i de făcut?

28 ian 2016 Autor: Sorin Pâslaru

Două dintre ţintele rămase de atins pentru România în raport cu Uniunea Europeană, Schengen şi euro, sunt astăzi, după criza datoriilor suverane şi cea a refugiaţilor, în pericol.

Între timp, în oglindă cu ce fac Polonia şi Ungaria, România devine elevul ascultător al UE în ceea ce priveşte tratamentul investitorilor străini, al îndeplinirii condiţiilor macro prevăzute de tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona euro.

Între Uniunea Europeană şi Polonia creşte tensiunea în ultimele luni ca urmare a luărilor de poziţii dure din partea poloneză, ajungându-se până la trimiteri la istoria celui de-al doilea război mondial şi ocupaţia nazistă.

Noul partid de la putere din Polonia, Lege şi Justiţie, merge pe un drum care pare chiar şi mai dur decât cel al premierului ungar Viktor Orban. În condiţiile în care ţările mici de obicei nu fac de capul lor ceea ce fac, este limpede că şi Ungaria şi Polonia au pe undeva un sprijin de la alte mari puteri pentru a ridica tonul la Germania.

Şi atunci se vede cum, în condiţiile în care Marea Britanie este aproape de a declara ruptura finală cu Uniunea Europeană şi-şi caută adepţi în est pentru susţinerea poziţiilor sale – a se vedea inclusiv recenta vizită a lui David Cameron în România –, tensiunea din interiorul UE se amplifică.

În context, România nu are nici forţa şi nici dispoziţia de a deranja, fiind de altfel într-un fel în copilărie relativ la Occidentul dezvoltat, fără să-şi permită rebeliunile de adolescent ale Poloniei şi Ungariei. Cei 7-10 ani care ne despart în termeni de dezvoltare economică de ţările de la Vişegrad ne ţintuiesc într-o poziţie în care acceptăm fără crâcnire condiţiile, numai să fim pe plac.

Ungaria a introdus taxe speciale pe cifra de afaceri a multinaţionalelor din telecom, retail şi pe activele bancare, iar Polonia a pus băncile să plătească de asemenea 0,44% din activele bancare ca o taxă specială pentru a împărţi mai bine povara bugetară între persoanele fizice şi companii/bănci. Nu mai vorbim de desfiinţarea pensiilor private obligatorii.

Pe de altă parte, în România, în ultimii trei ani guvernul Ponta a subscris la  iniţiativele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, a redus CAS, TVA, impozitul pe dividende, a amnistiat PFA-urile, PFI-urile şi companiile cu care acestea au avut contracte pentru cazurile de retratare a veniturilor independente în salarii. La acestea se adaugă anularea penalităţilor la datoriile neplătite ale persoanelor fizice şi juridice plus înjumătăţirea dobânzilor impuse şi neimpunerea la timp, adică la expirarea contractului în ianuarie 2015, a noilor redevenţe petroliere.

Acum se pregăteşte un nou dosar cu mari interese în joc – Dosarul Deşeurilor – apărut ca urmare a mimării reciclării de către organizaţiile de transfer de responsabilitate. Mari jucători din industria berii, a producţiei de alimente sau de băuturi răcoritoare ar urma să fie penalizaţi cu milioane de euro pentru că nu şi-au respectat obligaţiile de mediu privind reciclarea ambalajelor puse în circulaţie, dacă nu apare o nouă amnistie – cerută deja, de altfel.

Dosar cu dosar, poziţiile României pe diverse teme constituie în final direcţia de acţiune şi linia strategică adoptată faţă de o putere sau alta.

Fără îndoială că şi cei care pun în faţa României cele două obiective, euro şi Schengen, ştiu că slăbirea şi punerea viitorului lor în însuşi interiorul Uniunii sub semnul întrebării le reduc din forţă ca instrumente de control asupra ţărilor de la periferie.

Şi atunci, cu ce le înlocuim? Ce putem pune României în faţă ca obiectiv în 5-10 ani astfel încât să menţină parcursul de modernizare?

Cert este că, urmare a acestei noi situaţii de pe tablă, România îşi poate juca piesele pentru a se aşeza într-o poziţie mult mai bună decât cea din deceniul trecut.

Dacă este să nu crâcnim şi să nu luăm traseul Ungariei sau Poloniei, atunci să avem şi de câştigat din această atitudine. Ţările de la periferie nu pot câştiga decât atunci când ameninţarea asupra centrului devine prea mare şi ţările puternice trebuie să investească în securitatea fizică şi economică a ţărilor de graniţă, cum este România.

Grecia este iată cel mai bun exemplu. Ajunsă la limită în vara trecută, a jucat carte disperată a ieşirii din zona euro pentru a i se tăia datoria, iar apoi nu se poate nega faptul că pătrunderea milionului de refugiaţi imediat după punctul culminant al crizei financiare din Grecia este un eşec voluntar al grănicerilor eleni, probabil cu binecuvântare de la cel mai înalt nivel.

Aşa că nu este întâmplător că Gideon Rachman, editorialist de la Financial Times, propune într-o ediţie din această săptămână a ziarului ca Germania să şteargă datoria Greciei în schimbul menţinerii tuturor refugiaţilor din Siria sau alte ţări din Orient şi Africa pe insulele greceşti, cu returnarea lor ulterioară.

Tehnic vorbind, când tratatul Schengen prevede ca ţările de primă intrare să păstreze refugiaţii, România nici n-ar mai avea de ce să îşi dorească să intre în acest sistem al graniţelor libere. Totuşi, trebuie ţinut cont că aceste dificultăţi sunt de traseu. Pe termen lung, inexorabil, tot sistemele deschise de circulaţie a monedei, a forţei de muncă, a serviciilor şi a capitalurilor vor câştiga.

Fricţiunile actuale nu sunt decât permanente reaşezări de poziţie şi de stabilire a forţelor adversarilor la masa de joc. Ca ultimii veniţi la masă, nu avem de ales, rămânem fani şi Shengen şi euro, dar măcar să primim şi ceva în catalog. 

 
Cuvinte cheie:
Opinie
, Sorin Paslaru
, uniunea europeana
, spatiul schengen
, refugiati
, dezvoltare
, romania
, conditii
, tensiune
, tratat
, zona euro
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide