Eveniment

Toate documentele privind arhiva SIPA deţinute de CSAT vor fi predate comisiei de anchetă

Toate documentele privind arhiva SIPA deţinute de CSAT...

Autor: Iasmina Ardelean

20.03.2018, 16:19 88

CSAT a decis în şedinţa de marţi ca toate înscrisurile aflate în arhiva CSAT, în legătură cu Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), să fie puse la dispoziţia comisiei parlamentare de anchetă.

"Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei CSAT l-a reprezentat solicitarea Preşedintelui Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului de a se clarifica aspecte care ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). Membrii Consiliului au decis să pună la dispoziţia Comisiei toate documentele şi înscrisurile aflate în arhiva CSAT în legătură cu această instituţie", se arată în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

În rândul obiectivelor Comisiei SIPA se numără: "stabilirea rolului activ al ministerului de resort la adoptarea HG 127/2006 precum şi ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni, prevăzut de HG 127/2006, de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare prevăzute în art. 3 şi 4 şi de ce nu s-a emis o nouă Hotărâre pentru prelungirea termenului”, identificarea şi audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condiţiilor legale (...), precum şi la solicitarea cui au accesat arhiva, verificarea autenticităţii informaţiilor cuprinse în raportul 096/17-04.2008 şi împrejurările în care s-a dispus la data de 18 august 2016 sporirea gradului de secretizare.

Un alt obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieşiri, documente secrete şi strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conţinutul foarte succint, de unde proveneau şi beneficiarii informaţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO