Ziarul Financiar a alcătuit un top al celor mai citite subiecte din 2017 pe online. Vedeţi mai jos articolele care au generat sute de mii de click-uri pe site:
SUA riscă "un război la scară largă" cu China dacă încearcă să blocheze accesul la insulele din Marea Chinei de Sud,a scris presa chineză de stat, în ianuarie 2017, adăugând că dacă declaraţii recente se transformă în politici la investirea lui Trump,ar fi mai bine ca cele două părţi să se pregătească de confruntare.
În timp ce preşedintele SUA Donald Trump şi premierul Marii Britanii Theresa May încercau, la sfârşitul lunii ianuarie, să definească poziţiile ţărilor lor în relaţiile dintre cele două state, cancelarul german Angela Merkel şi premierul chinez Li Keqiang vorbeau despre legături comerciale mai strânse între naţiunile lor.
Preţurile locuinţelor şi terenurilor în Alba Iulia au crescut cu aproape 20 la sută într-un an, fiind cea mai mare creştere din 2011. Cele mai scumpe apartamente, cu trei camere, ajung la 80.000 de euro, iar pentru cele mai ieftine preţurile pornesc de la 20.000 de euro, se arăta în luna martie.
Arabia Saudită vrea ca preţurile ţiţeiului să urce la aproximativ 60 de dolari în acest an, potrivit unor surse din cadrul ţărilor OPEC şi industriei petroliere, citate de Reuters. Acesta este nivelul despre care Arabia Saudită şi aliaţii săi din Golf cred că ar încuraja investiţiile în noi câmpuri, dar nu ar duce la o creştere a producţiei de petrol de şist în SUA, spuneau sursele citate la începutul lunii martie.
Creşterea economică a României se va situa în acest an la 3,7%, potrivit prognozelor Băncii Mondiale, după un avans de 4,7% în 2016, în condiţiile în care la nivel regional, în Europa şi Asia Centrală, este estimată o rată de 2,4%, stimulată de redresarea economiilor exportatoare de produse de bază, inclusiv de redresarea economică a Turciei, se arăta în raportul privind Perspectivele Economiei Globale. Însă, Banca Mondială s-a înşelat, creşterea economică fiind de 7% la nouă luni în 2017.
Miliardarul Ion Ţiriac, care deţine turneul de tenis de la Madrid, vrea să construiască în jurul fostului Metro Otopeni şi al noului pationar Telekom Arena o universitate sportivă pentru a reprezenta o nouă bază de pregătire a viitorilor campioni ai României, anunţa la sfârşitul lunii august.
China şi Rusia au început luni exerciţiile militare navale în apropierea Coreei de Nord, pentru a pune presiune asupra ambiţiilor nucleare ale Phenianului, chiar înainte de reunirea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) de săptămâna aceasta, potrivit datelor transmise de agenţia de presă Reuters la data de 18 septembrie.
Opinie Cristian Hostiuc – Director Editorial ZF – 1 februarie 2017
O modificare a Codului muncii care a intrat deja în vigoare obligă angajatorii să ţină o fişă de pontaj zilnică pentru toţi salariaţii, în care să se consemneze ora venirii şi ora plecării fiecărui angajat. Măsura creează deja probleme unor angajatori, care nu ştiu cum să „ponteze“ munca angajaţilor care lucrează pe teren sau de acasă.
Discounterul german Lidl, prezent oficial pe piaţă din 2011, va deschide în fiecare din următorii ani cel puţin zece noi magazine, ţinta următoare fiind să ajungă la 300 de unităţi faţă de 210 în prezent. Astfel, an de an doar în magazine compania va investi peste 20 mil. euro. Discounterul german îşi concentrează atenţia pe oraşele mari şi în special pe Bucureşti, anunţa compania în luna iulie.