Eveniment

Un muncitor a murit şi doi au fost răniţi după ce un element de muniţie a explodat în Bacău

Un muncitor a murit şi doi au fost răniţi după ce un...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

28.05.2018, 19:08 102

Un muncitor a murit şi doi au fost răniţi, luni seara, după ce un element de muniţie a explodat la o exploatare forestieră din comuna Asău, judeţul Bacău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat pentru MEDIAFAX că muncitorii făceau lucrări în momentul exploziei la exploatarea forestieră din zona Ciobăneşti, comuna Asău.

Din primele date se pare că unul dintre muncitori a lovit elementul de muniţie cu un ciocan şi din acest motiv s-a produs explozia.

”În acest moment nu ştiu să spun dacă este vorba despre un proiectil sau o bombă, echipele medicale sunt acolo şi ştim doar că un muncitor a murit şi alţi doi au suferit răni grave”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO