Eveniment

Un nou scandal din poliţie: Rectorul Academiei de Poliţie şi-a dat demisia din cauza unui presupus scandal sexual la cel mai înalt nivel

Un nou scandal din poliţie: Rectorul Academiei de...

Autor: Andreea Traicu, Mediafax

12.01.2018, 17:01 1318

"Iubesc uniforma şi îmi respect colegii care, cu devotament şi profesionalism, slujesc această ţară. Din respect pentru ei şi pentru ceea ce trebuie să însemne, într-o societate civilizată, cuvintele ”onoare” şi ”demnitate” voi renunţa la funcţia de rector al Academiei de Poliţie. În acelaşi timp, mă pun la dispoziţia organelor abilitate pentru a se stabili dacă afirmaţiile mele sunt adevărate. În prima şedinţă a Senatului universitar am să-mi prezint demisia. Le mulţumesc public tuturor celor care au avut încredere în mine, în profesionalismul şi caracterul meu", a precizat, pentru MEDIAFAX, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

Reacţia vine după ce Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne face verificări la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, privind suspiciuni de hărţuire sexuală, Daniel Torje fiind vizat.

"Ceea ce a apărut în presă sunt invenţii şi mizerii incalificabile. Este un subiect inventat. Dezmint categoric orice implicare a mea într-un astfel de scandal, care urmăreşte în fapt plecarea mea din funcţia de rector. Din poziţia în care sunt, de angajat al M.A.I., nu-mi este îngăduit să ies în spaţiul public pentru a prezenta toate dovezile prin care eu am fost împiedicat să-mi exercit funcţia de rector şi presiunile la care am fost supus pentru a renunţa la această funcţie. Nu vreau să fac parte din acest „război naţional”. Sunt un simplu funcţionar al statului care, prin conştiinciozitate şi rigurozitate încerc să-mi îndeplinesc atribuţiile de serviciu. Iubesc instituţia pe care am slujit-o peste 25 de ani. Nu pot accepta ca numele ei să fie târât în tot felul de scandaluri publice pe subiecte care nu au nicio legătură cu realitatea", a mai spus Torje.

"În prezent, Corpul de Control al MAI desfăşoară mai multe verificări punctuale la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, unele dintre acestea vizând pe rectorul Academiei, se arată într-un răspuns al MAI", la solicitarea MEDIAFAX.

Controlul vine după ce rectorul Academiei de Poliţie ar fi fost acuzat de hărţuire sexuală de o studentă, în sesiunea din vara anului 2017, potrivit incisivdeprahova.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO