Eveniment

Tragedie în Italia, ţara în care sunt cei mai mulţi români: Un pod rutier s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Genova/ UPDATE: Bilanţul prăbuşirii segmentului de autostradă a ajuns la 35 de morţi

Tragedie în Italia, ţara în care sunt cei mai mulţi...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

14.08.2018, 13:42 786

UPDATECel puţin 35 de persoane au murit după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia în apropierea oraşului Genova, afirmă surse citate de cotidianul Corriere della Sera.

Potrivit bilanţului preliminar, 35 de persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova.


UPDATECel puţin 22 persoane au decedat, alte câteva au fost grav rănite, iar aproximativ zece sunt dispărute, în urma prăbuşirii unei secţiuni dintr-un pod în Italia, în apropiere de oraşul Genova, potrivit unui bilanţ preliminar anunţat de Edoardo Rixi, adjunctul ministrului italian de Interne, informează agenţia de ştiri ANSA.

Autorităţile italiene au avertizat că numărul victimelor ar putea creşte pe măsură ce echipele de intervenţie caută printre dărâmături.

Printre victime se numără şi un copil, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.


Un pod rutier pe de autostrada A10 s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Genova, a anunţat poliţia italiană, precizând că nu există momentan informaţii despre eventuale victime, relatează postul BBC News.

Echipele de salvare au găsit două persoane în viaţă sub dărâmături, victimele fiind transportate la un spital din zonă.

Surse din cadrul poliţiei, citate de BBC News, au indicat că cel puţin 10 persoane au decedat.

Agenţia publică de ştiri ANSA relatează că mai multe persoane ar fi murit după ce câteva vehicule au fost zdrobite de bucăţile de pod căzute.

Şeful serviciului local de ambulanţă a declarat că se estimează că zeci de persoane au decedat, informează agenţia Adnkronos, citată de Sputnik News.

Aproximativ zece vehicule, în care se aflau mai multe persoane, au fost afectate de prăbuşirea podului în cursul unei ploi torenţiale, relatează surse din cadrul serviciilor de urgenţă, citate de de ANSA.

O secţiune a podului Morandi, care trece pe deasupra unor centre comerciale, fabrici, locuinţe, linia feroviară Genova-Milano şi râul Polcevera, s-a prăbuşit marţi în jurul orei locale 11.30 (ora României, 12.30).

Ministrul italian al Transporturilor, Danilo Toninelli, a declarat că este probabil "o tragedie imensă".

Podul, parte a autostrăzii A10, are o înălţime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene, care relatează că mai multe vehicule ar fi afectate de incident.

Filmări de la locul incidentului arată bucăţi mari din pod căzute în valea de sub secţiunea de mijloc a podului.

Podul care s-a prăbuşit, cunoscut drept podul Morandi, a fost construit în anii 1960 şi reabilitat în 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO