Eveniment

Unde sunt banii? Consumul a crescut cu 8%, dar încasările din TVA au scăzut cu 5%

Unde sunt banii? Consumul a crescut cu 8%, dar...

Autor: Georgiana Mihalache

05.09.2017, 00:07 1817

Cifra de afaceri din comeţul cu amănuntul a crescut în luna iulie cu 10% faţă de aceeaşi lună din 2016, iar la nivelul primelor şapte luni din an avansul consumului a fost de 8%, însă creşterile consumului nu corespund cu încasările din TVA, care au înregistrat o scădere de aproape 5% în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

„Este o dovadă clară că surplusul de consum nu este proporţional fiscalizat în veniturile fiscale, ceea ce arată o problemă în sistemul de colectare a veniturilor din tranzacţii, în contextul în care reforma (trecerea la TVA split – n.red.) nu vizează schimbări structurale pe colectarea şi fiscalizarea mai bună a creşterii economice, ci mai degrabă pe alte modificări. Se schimbă forma, nu fondul. Avem o continuare a economiei subterane“, spu­ne Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Economistul Dragoş Cabat explică, la rândul său: „În mod normal, când creşte cifra de afaceri din comerţ, ar trebui ca încasările din TVA să crească aproximativ la fel. Totuşi, TVA este raportat global, nu doar pe comerţul cu amănuntul şi mai este şi partea de vânzări industriale către companii, care nu înseamnă comerţ cu amănuntul şi acolo se plăteşte TVA. S-ar putea ca acolo să existe o scădere. Cred că problemele mari sunt la încasarea TVA, de fapt“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO