Ca să aibă de unde să majoreze salariile din administraţia locală (plus 20%), salariile artiştilor (cu 50%), pensiile, salariile din învăţământ şi sănătate etc., promise în campania electorală, guvernul Dragnea/Grindeanu a luat de la cei 34.000-40.000 care câştigă peste 10.000 de lei net pe lună peste 2.200 de euro net pe lună (14.230 brut), prin eliminarea plafonului de maximum 5 salarii medii brute pentru plata CAS (1.400 de lei).
În loc să producă aceşti bani prin mintea şi activitatea lui, noul guvern ia 1,9 mld. lei de la cei care „au”, de la bogaţii care trăiesc bine şi nu-i ajută şi pe ceilalţi să trăiască la fel.
Ca să prezinte publicului această măsură de eliminare a plafonului CAS, Liviu Dragnea, şeful PSD şi premierul de facto al guvernului Grindeanu, a adus în discuţie în treacăt salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu (61.203 lei net pe lună, 13.600 euro – n. red.), pe ideea că are de unde să dea, mai ales după întreaga dezbatere din 2016 legată de salariile din Banca Naţională ţinute secrete.
Dragnea nu a dat ca exemplu de unde ia banii un inginer de top de la Microsoft sau Oracle, care poate să câştige la Bucureşti şi peste 5.000 de euro net şi căruia acum statul îi ia o parte din bani, asta dacă angajatorul nu-i păstrează netul şi plăteşte el diferenţa pentru CAS.
Pe această idee, că cei cu salarii mari trebuie să plătească pentru ceilalţi, Dragnea, aflat în politică de peste 20 de ani, a spus că vrea să-şi taie singur salariul de preşedinte al Camerei Deputaţilor – „Eu, Iohannis, Tăriceanu şi Grindeanu avem salariu de 21.500 lei; vreau să revenim la 6.800” – considerând că este prea mare comparativ cu salariul minim pe economie de 1.450 de lei.
Nu cred că România are nevoie de astfel de exemple, de a tăia sau a lua din salariile mari pentru a putea plăti alte salarii.
Poate inginerul sau softistul de la Microsoft îşi merită banii cu vârf şi îndesat, de ce să iei din ei?
Problema nu este că Dragnea a majorat salarii în administraţia locală, de unde-şi trage puterea politică, ci că a făcut acest lucru fără să aducă nimic în schimb din punctul de vedere al eficienţei acestei zone din economie.
Această industrie, administraţia locală, la fel ca şi sănătatea, educaţia, sunt cele mai nereformate zone din economie. Administraţia locală a fost acaparată de clanuri familiale, care-şi extrag zilnic rentele şi banii de la cei care fac business şi care au nevoie de autorizaţii, ştampile, hârtii, aprobări, pentru a-şi derula activitatea.
Cu ce probleme se confruntă cei care vor să-şi deschidă un business
Mai mult decât atât, administraţia, atât locală, cât şi centrală, plăteşte salarii mai mari decât în sectorul privat, adică cei care plătesc taxele şi impozitele. Peste 200.000 dintre ei au salarii mai mari cu aproape 50% decât salariul mediu pe economie, de 2.000 de lei.
Ce fel de economie încurajează guvernul, de stat sau privată? Prin menţinerea numărului de angajaţi la stat, de 1,18 miioane din 4,7 milioane, cât raportează România şi prin majorarea salariilor lor, peste salariile din sectorul privat, nu are sens să munceşti într-o companie privată, unde banii intră sau nu intră la timp, unde este stres, iar programul nu este fix.
Vlad Sterescu, şeful CGS, cel mai mare operator de call-centere din România, spune că sesizează o tendinţă în privinţa tinerei gineraţii, care vine, se uită cum e în privat şi apoi caută imediat să lucreze la stat, chiar dacă salariul ar fi mai mic, pentru că nu vrea să aibă targeturi de job.
Acest lucru ar reprezenta un dezastru pentru forţa de muncă a României, ca tinerii să-şi dorească să lucreze la stat şi nu în sectorul privat, sau mai précis în companiile româneşti.
Toată România are nevoie de salarii mai mari, dar nu obţinute în detrimentul celor care câştigă mai mult.
România are nevoie de industrii de elită, cu angajaţi plătiţi foarte bine, care să fie ca exemplu de urmat şi pentru alţii.
Inginerul de la Microsoft a pierdut nopţile învăţând şi pregătindu-se continuu pentru a fi up-to-date cu noile tehnologii care apar în lume.
România nu are nevoie de o nivelare a salariilor, pe ideea că oricum peste 10.000 de lei pe lună n-ai ce să faci cu ei şi mai bine să-i dai la alţii.
România nu are nevoie de lideri politici care să-şi taie salariile, ci de lideri care să-şi merite cei 21.500 de lei pe lună şi să aducă prin politicile lor creşterea economică din care să se plătească majorările salariale la stat, să se ofere educaţie şi sănătate pentru toată lumea.Dincolo de modul cum Dragnea, PSD şi ALDE privesc economia, o altă problemă tine de liderii de business ai României.
Cu foarte puţine excepţii, şi acelea în nume personal, liderii din business şi organizaţiile de business nu s-au remarcat prin proteste publice la modificările aduse de guvernul Dragnea-Grindeanu în ceea ce priveşte eliminarea plafonului maxim de plată a CAS.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României, care reprezintă cele mai puternice companii din România, care fac poate jumătate din PIB şi care au salariaţii cel mai bine plătiţi din ţară, nu a protestat până acum deloc, ascunzându-se prin „fustele” din birouri, deşi angajaţii lor sunt cei mai afectaţi.
Probabil că şefii acestor companii, care prin poziţia lor de lideri pe pieţele în care activează extrag rente din economie, preferă să nu iasă la luptă deschisă cu actuala putere pentru a nu fi călcaţi apoi de stat, având în vedere că fiecare dintre ele are scheleţi în spate şi la un moment dat au beneficiat de deciziile favorabile ale liderilor politici şi din administraţie.
Marile companii au întotdeauna cale deschisă la factorii publici de decizie când este nevoie, dar în schimb nu trebuie să se lupte public cu aceştia.
Aşa că doar câţiva lideri şi-au asumat această cruce de a protesta la adresa noii puteri: Florin Talpeş, proprietarul Bitdefender, Asociaţia Română de Soft, sau Florin Pogonaru, preşedintele AOAR şi al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, dar în nume personal.
Tăcând, în speranţa că lucrurile se vor rezolva în linişte, în birouri, la cafea şi ţigări, liderii de business, de fapt, sabotează dezvoltarea economică a României.
Dacă ei îşi rezolvă o problemă punctuală, asta nu înseamnă că au rezolvat problemele celor 600.000 de companii mici din România, care nu au puterea lor şi stau la mâna organelor de control şi administraţiei locale în fiecare zi, pentru care plătesc un preţ.
