Veşti bune: Românii ar putea avea încă o zi de sărbătoare naţională

6 oct 2017 Autor: Gandul Gandul

Încă o zi ar putea deveni sărbătoare naţională. Potrivit unui proiect de lege care are deja avizul comisiei de specialitate, 18 decembrie, Ziua Minorităţilor Naţionale din România, ar putea fi declarată sărbătoare naţională. Nu însă şi zi liberă, se arată în propunerea legislativă înregistrată la Senat.

Potrivit HG 881/1998 18 decembrie se sărbătoreşte deja în România ca Zi Naţională a Minorităţilor, dar ea nu este declarată oficial sărbătoare naţională. În curând, însă, ar putea deveni, iar asta datorită unei iniţiative legislative depuse la Senat de mai mulţi deputaţi, în majoritatea lor covârşitoare aparţinând minorităţilor. Proiectul a obţinut deja avizul comisiei de specialitate. 

„În Articolul 1 al 'Declaraţiei', Adunarea Generală a ONU reglementează rolul statelor în protecţia existenţei şi identităţii naţionale sau etnice, culturale, religioase şi lingvistice a minorităţilor naţionale de pe teritoriile lor, prin crearea de condiţii pentru promovarea acestei identităţi şi prin adoptarea măsurilor legislative corespunzătoare şi a oricăror altor măsuri pentru realizarea acestor obiective. 
 
Citiţi continuarea pe gandul.info
 
Cuvinte cheie:
sarbatoare
, romani
, minoritati
, aviz
, comisie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide