Eveniment

Viktor Orban susţine la Tuşnad sfârşitul unei lumi: puterea este a statelor, nu a pieţelor

Viktor Orban susţine la Tuşnad sfârşitul unei lumi: puterea este a statelor, nu a pieţelor

Viktor Orban, premierul Ungariei

Autor: Iulian Anghel

25.07.2011, 00:05 1215

Premierul Ungariei Viktor Orban nu a pronunţat la şcoala de varăTusvanyos cuvântul "autonomie" şi a susţinut că, în privinţaregionalizării României, nu a venit momentul ca Budapesta să sepronunţe. În schimb, premierul şi-a detaliat viziunea despresituaţia actuală din lume: Grecia nu-şi va putea plăti datoriile;SUA fac faţă situaţiei doar tipărind dolari; Occidentul este lapământ şi viaţa bună de consum iraţional a Vestului este la final.Soluţia în aceste circumstanţe: să facem eforturi să ne îndepărtămde criza Occidentului; soluţiile Occidentului nu mai pot fiaplicate; statul bunăstării trebuie înlocuit cu un stat bazat pemuncă; puterea trebuie să fie în mâna statelor şi nu apieţelor.

Devenită tradiţie, Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la BăileTuşnad (aflată la a 22-a ediţie) a beneficiat de prezenţapremierului ungar, dar nu şi de cea a preşedintelui Traian Băsescu,cum se întâmplase în ultimii doi ani. Pusă anul acesta sub semnul"autonomiei maghiare" promovată de lideri radicali precum TokesLaszlo, punctul central l-a reprezentat discursul premierului careşi-a apărat politicile pe care le-a promovat în Ungaria dupăcâştigarea triumfală a alegerilor în aprilie 2010, potrivitMediafax.

Preluând o ţară în profundă criză cu o cădere economică de 6,7%în 2009, Guvernul Orban a adus în 2010 o creştere economică de 1,2%şi aşteaptă pentru acest an un avânt de 2,7%. Cu ce preţ?

Guvernul lui Orban a refuzat politicile dure de austeritatecerute de FMI, în schimb a pus o taxă băncilor din care a obţinut700 de milioane de euro anul trecut şi a renaţionalizat pilonul doide pensii. Acum introduce modificări importante pe piaţa munciiprin redimensionarea sectorului public şi o nouă politică îndomeniul sănătăţii.

Orban îşi permite acest lucru pentru că Guvernul său format dinpartidul pe care îl conduce, FIDESZ, şi un partid extremist,Jobbik, controlează 75% din Parlament. Preşedinţia ungară a UE cares-a încheiat la 1 iulie a fost un succes. Orban este pe val, iarrezultatele economice şi şarmul său personal îl vor ţine acolomultă vreme.

Orban ştie asta şi ştie că maghiarii din Ungaria nu suntinteresaţi de autonomia sau regionalizarea României, ci de viaţa dezi cu zi, după cum spune Istvan Pataky, şeful departamentului depolitică externă a cotidianului Magyar Nemzet, apropiat partiduluide guvernământ.

Acest lucru s-a văzut şi sâmbătă, la şcoala de vară de la BăileTuşnad. Premierul ungar a vorbit ca despre un succes despre legeadublei cetăţenii care a fost introdusă în mandatul său şi care arunifica naţiunea maghiară, dar şi-a apărat mai degrabă politicileeconomice şi chiar controversata lege a presei care obligăjurnaliştii să-şi publice sursele, dând exemplul scandalului dinMarea Britanie în care este implicat imperiul mediatic al luiRupert Murdoch.

Ce a vestit Orban? "Venirea unei noi ere a economieimondiale".

În faţa acestei noi ere statul tebuie întărit, iar cei care spuncă doar piaţa trebuie să dicteze fac parte din această lume vechepe care nu trebuie însă să o jelim.

Orban susţine că Ungaria şi odată cu ea estul Europei nu potaplica soluţiile Occidentului.

"Acum Occidentul ne copiază pe noi. Noi (Ungaria - n.n.) am fostprimii care am reglementat piaţa bancară şi cea a pensiilorprivate, alţii ne urmează. Nu mai putem aplica modeleleoccidentale, Europa de Este trebuie să aibă propriile-i modele.Colapsul unor ţări ne îngrijorează pentru că ne-ar putea atinge şipe noi, de aceea trebuie să ne îndepăr­tăm de zona periculoasă acrizei occidentale", a arătat premierul Orban.

Acesta este unul dintre cele mai categorice discursuri ale unuilider din Est care contestă modelul consumerist al Occidentului şianunţă apariţia unei lumi noi în care deciziile majore vor fi înmâinile statelor şi nu a pieţelor. Şi asta în vreme ce Orbanconduce un partid de dreapta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO