Cum poate agricultura să devină principalul contribuitor la PIB-ul României? Este una dintre întrebările la care fermierii sau reprezentanţii lor vor răspunde mâine.
Printre temele de discuţie abordate în cadrul conferinţei sunt eficienţa modului de lucru în agrobusiness: specializarea sau sistemul integrat, cum poate creşte prezenţa la raft a produselor agroalimentare româneşti, potenţialul transformării materiilor prime agricole în produse finite astfel încât România să devină un exportator net de produse alimentare, importanţa automatizării fermelor şi a sistemului de irigaţii, dar şi care sunt principalele linii de finanţare - bancare, de stat sau europene - pentru dezvoltarea acestui sector.
Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, este unul dintre speakerii evenimentului, alături de Tiberiu Moisă, director general adjunct IMM şi MidCo în cadrul BT.
Gavrilă Tuchiluş, administratorul Agrimat Matca, un business de peste 27 de milioane de lei din cultivarea a 4.500 de hectare cu cereale şi creşterea a peste 1.000 de bovine în Galaţi, va fi prezent la eveniment. De asemenea, Gabriel Stanciu, preşedintele cooperativei Braicoop, formată din 55 de membri cooperatori care cultivă cereale şi plante oleaginoase pe o suprafaţă de 13.000 de hectare în judeţul Brăila va fi prezent la eveniment.
Cât de importante sunt serviciile de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene şi care sunt fondurile europene existente pentru dezvoltarea fermelor va spune Marius Petrache, administratorul Marcoser, companie de consultanţă pentru legumicultori.
Florin Popa, administratorul Agriter Grup, companie ce cormercializează fructe şi legume şi Mariana Verdesi, proprietarul Verdesi & Co, companie care vinde produse din carne, vor spune cât de important este să-şi desfacă produsele în retail.