Anul 2017 va fi pentru economia românească mai bun decât 2008 în termeni de număr de angajaţi dacă nimic rău nu se întâmplă pe plan extern şi dacă bugetul nu derapează.
PIB-ul şi-a revenit la nivelul din 2008, atât în valoare reală, deflatată, cât şi în miliarde de euro, încă din 2013-2014. Dar numărul de angajaţi din economie atins în septembrie 2008, de 4,83 milioane, nu a fost recuperat până în prezent.
Sunt mari şanse ca numărul de angajaţi să treacă de 5 milioane în 2017, având în vedere că în ianuarie a atins 4,781 milioane, în urcare cu 164.000 de angajaţi faţă de ianuarie 2016. Probabil în februarie 2017 vor fi raportaţi 4,8 milioane de angajaţi.
Iată că politica de reducere a taxelor şi a contribuţiilor sociale şi-a atins scopul. Angajaţii au ajuns la „putere“, companiile fiind acum în situaţia de a fi nevoite să mărească salariile şi să îmbunătăţească condiţiile de lucru pentru a-i atrage. Salariul mediu net a crescut în ultimul an cu 14%.
Riscul este determinat de structura creşterii economice. În 2016 creşterea de 4,8% a provenit doar din consum, corectată cu importurile nete.
Aportul investiţiilor la creştere a fost zero, cu toate că investiţiile în România au una dintre cele mai înalte ponderi în PIB din lume, de 25%.
Reducerea fiscalităţii a coincis şi cu o situaţie bună pe plan internaţional. Cererea din Germania, care se bazează la rândul său pe evoluţia economică din China, a continuat să fie la nivel înalt. Venirea lui Trump la putere a dinamizat pieţele financiare.
În general, mediul macroeconomic global este astăzi favorabil României, însă nivelul de creştere economică a fost atins în primul rând pe baza „benzinei“ scăderii taxelor.
Reprezentanţii Comisiei Europene veniţi în vizită recent la Bucureşti au fost foarte critici în cadrul unei discuţii informale cu ziariştii români la adresa politicilor economice actuale.
„Peste tot auzim numai discuţii despre scăderi de taxe şi creşteri de salarii. Nimeni nu vorbeşte despre vreun proiect mare al României în infrastructură, educaţie sau sănătate. Este ca şi cum vorbiţi să vă cumpăraţi ultimul tip de iPhone, dar nu vă reparaţi acoperişul la casă.“
Pentru o ţară cu o creştere economică record, în top trei în UE, unde gradul de angajări este aproape de maximul din 2008, ar putea părea remarci absurde. Însă experienţa crizei din 2008-2009 a arătat cum în doar şase luni se pot pierde 500.000 de locuri de muncă dacă sistemul economic internaţional intră într-o fază de depresie majoră. Întrebarea este cât de pregătită este România în eventualitatea unei noi crize. Deficitul bugetar este la „blană“, aproape de 3% din PIB, datoria publică la fel, aproape de pragul de 40%, iar deficitele externe se adâncesc.
Este o veste bună că Standard & Poor's a menţinut ratingul Românei la categoria investment grade. Dar dacă deficitul nu s-ar fi dus la 3% din PIB, probabil că am fi căpătat şi o perspectivă pozitivă de îmbunătăţire a ratingului.
Pe de altă parte, criza a fost şi un factor pentru creşterea productivităţii. PIB din 2008 a fost atins în 2015, dar cu un nivel mai redus de salariaţi. Cei 4,8 mil. de salariaţi din economie vor crea în 2017 un PIB cu 30% mai mare decât cel din 2008, adică 182 mld. euro, faţă de 140 mld. euro în 2008.
Doar creşterea productivităţii va putea aşeza România pe un alt punct pe spirala dezvoltării economice, iar aceasta nu se poate face fără investiţii în tehnologie şi educaţie.
2017 este un moment-cheie. Este un an în care dacă nu vor fi sparte echilibrele macro, atunci se poate spune că România şi-a reluat dezvoltarea de la momentul septembrie 2008. Septembrie 2008-februarie 2017. Cerc închis în opt ani la numărul de angajaţi din economie.
Ce lecţie pentru cei care au condus ţara între 2004 şi 2008 şi au risipit zeci de miliarde de euro în consum, fără să se asigure faţă de o eventuală cădere a economiei globale. A fost nevoie de o perioadă dublă pentru ca să se ajungă la acelaşi nivel al numărului de angajaţi, pentru a reveni la nivelul din septembrie 2008.
Pentru fiecare an de creştere nesăbuită, iată că au fost necesari doi ani pentru revenire. Iar învăţămintele crizei din 2008-2009 nu au fost bine asimilate, după cum se vede din politicile actuale.
Creşterile fără fundament de salarii din administraţie pot fi baza unui derapaj care va avea consecinţe la fel de mari. Funcţionarii din administraţia românească au astăzi salarii cu 7% mai mari decât cei din Ungaria, în condiţiile în care PIB per capita din Ungaria este cu 50% mai mare decât cel din România.
Cu alte cuvinte, salariaţii din administraţia publică din România sunt plătiţi peste ce poate economia românească.
Aceasta înseamnă o sarcină suplimentară pentru sectorul privat. Este o anomalie care se va răsfrânge într-un derapaj al economiei, mai târziu sau mai devreme. Salariile profesorilor şi medicilor sunt una, salariile funcţionarilor sunt alta.
Anul 2017 poate fi în sfârşit anul decolării. Dar şi al derapajului dacă va continua aruncatul cu bani.
