Cum arată sistemul educaţional la 10 ani de la aderarea la UE. „În momentul de faţă, România anului 2016 are încă un sistem educaţional din veacul trecut, ceea ce este inadmisibil”

În cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, sistemul educaţional din România a rămas încremenit, cheltuielile cu educaţia au fost constante la 4% din PIB, numărul de absolvenţi de Bacalaureat s-a redus la jumă­tate, iar desfiinţarea în 2009 a şcolilor pro­fesio­­nale este considerată o decizie cu im­pact negativ pentru economie, susţin experţii.

Părţile pozitive din sfera educaţiei sunt considerate îmbunătăţirile palpabile aduse acestui domeniu, anume reabilitarea mai multor şcoli şi formarea profesorilor din fonduri europene, crede Marian Staş, expert în educaţie.

„În momentul de faţă, România anului 2016 are încă un sistem educaţional din veacul trecut, ceea ce este inadmisibil. Sigur că s-au întâmplat şi lucruri pozitive în sistemul educaţional, dar dominanta din punctul meu de vedere a acestei decade este un timp pierdut  pentru educaţie decât în folosul ei”, a completat Marian Staş.

Aceeaşi opinie, potrivit căreia aderarea la Uniunea Europeană a adus destul de puţine plusuri, o împărtăşeşte şi Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şi fost preşedinte al comisiei prezidenţiale de analizare şi elaborare a politicilor în educaţie şi cercetare: „S-au făcut un mare pas înainte şi mulţi paşi înapoi. Marele pas înainte a constat în faptul că în 2011 a fost stipulată Legea Educaţiei Naţionale, cea mai reformistă lege a educaţiei din Europa, nu o spun eu, ci au spus-o comisarii europeni pe educaţie din acea vreme. Legea a reuşit datorită faptului că a fost elaborată de un grup de experţi şi, pe de altă parte, pentru că a avut susţinerea preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc”.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu educaţia, acestea au rămas la valoarea de 4% din PIB, nivel similar cu cel alocat şi în urmă cu zece ani, deşi, teoretic, învăţământul ar fi trebuit să primească 6% din PIB. În Uniunea Europeană, media cheltuieilor guver­namentale cu educaţia este de 5% din PIB anual, cea mai mare pondere fiind alocată în Danemarca (de 7,2% din PIB), Suedia (6,6% din PIB) şi Finlanda (6,4% din PIB). La polul opus este România, care a avut cea mai mică pondere din PIB alocată educaţiei din rândul statelor UE în 2014 (când educaţia a primit doar 3% din PIB).

O altă schimbare, realizată puţin înaintea aderării la UE, a fost sistemul Bologna, care a constat în reducerea anilor de studiu în cadrul învăţământului universitar de la 4 la 3 ani. El a început să funcţioneze în anul 2005 şi continuă până în prezent. Acesta este văzut ca o punte de legă­tură între învăţămân­tul românesc şi cel euro­pean, mergând pe aceleaşi nive­luri de studii universi­tare: licenţă, masterat, doctorat.

Însă tot mai puţini elevi promovează examenul de bac­ala­ureat şi la fel de puţini sunt cei care îşi conti­nuă studiile în cadrul unei facultăţi. În anul 2007 au fost aproximativ 200.000 de absolvenţi de facultate, iar numărul celor promovaţi în 2015 s-a redus la jumătate, portivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Desfiinţarea şcolilor profesionale din 2009 realizată de ministrul educaţiei de atunci Ecaterina Andronescu a fost o altă schimbare nefericită. Drept urmare, acestea au fost reînfiinţate după 3 ani din nevoia tot mai mare pentru personal calificat.

În anul 2017, aşteptările privind educaţia îi vizează pe viitorii guvernanţi şi depind de disponibilitatea lor de a face schimbări semnificative în învăţământul din România: sunt aşteptate modele şi strategii educa­ţionale care să facă diferenţa.