Finanţe personale

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Autor: Marius Oncu

20.08.2014, 10:40 244

La o oră de la deschiderea pieţei interbancare locale, euro a fost tranzacţionat la 4,4253 lei, după ce marţi în jurul orei 16:30, era cotat în schimburile dintre băncile comerciale la 4,4285 lei.

Pe parcursul primei ore, cursul a variat într-un interval strâns, cu minimul la 4,4245 lei/euro şi maximul la 4,4355 lei/euro.

În regiune, forintul s-a apreciat faţă de deschiderea şedinţei cu 0,12%, la fel ca leul, în timp ce zlotul a pierdut 0,1%. În şedinţa de marţi, leul şi forintul s-au întărit în raport cu euro, în timp ce zlotul a stagnat.

Dobânzile practicate de băncile comerciale la plasamentele în lei pe termen de o zi se situau miercuri dimineaţă la 0,38% - 0,56% pe an, faţă de 0,21% - 0,71% pe an în ziua precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs în scădere cu 0,29 bani, la 4,4333 lei/euro, variaţia redusă fiind în linie cu precedentele două şedinţe.

Pentru dolar, BNR a anunţat un curs în urcare cu 0,89 bani, la 3,3222 lei, iar paritatea pentru francul elveţian este 3,6616 lei, în scădere cu 0,24 bani comparativ cu şedinţa anterioară.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO