Finanţe personale

Din culisele fondurilor mutuale: Cum îţi dai seama câţi bani face fondul tău?

Din culisele fondurilor mutuale: Cum îţi dai seama câţi bani face fondul tău?

Autor: Roxana Pricop

18.11.2011, 20:17 2096

Principalul atu al fondurilor mutuale este că un manager profesionist face toată treaba pentru investitor. Pentru a evalua cât de eficient este managerul pe mâinele căruia şi-a lăsat banii, investitorul nu trebuie să aibă un master în economie, ci doar să fie atent la trei indicatori-cheie.

Rata inflaţiei, dobânzile bancare şi indicii bursieri sunt cei trei indicatori care contează în evaluarea performanţei sau a randamentului unui fond mutual. Faptul că un fond mutual a câştigat 1% într-un an sau într-o lună îl poate face fericit pe investitor, însă dacă inflaţia a fost de 4% în acelaşi interval, investitorul devine subit trist pentru că randamentul real obţinut de fond (corectat cu rata inflaţiei) este negativ, de minus 3%. Altfel spus a pierdut 3% din suma investită chiar dacă fondul a reuşit să obţină o performanţă pozitivă.

Metaforic vorbind, pentru economii şi investiţii, inflaţia este asemeni igrasiei într-o casă proaspăt renovată. Inflaţia devalorizează moneda astfel că investiţiile trebuie orientate astfel încât să aducă un profit cel puţin peste rata inflaţiei. În octombrie, rata anuală a inflaţiei (oct 2011-oct 2010) a fost de 3,55%, iar randamentele fondurilor mutuale pe ultimele 12 luni (oct 2011-oct 2010) se situează între un minus de 31% şi un plus de 12%. Investitorii în cel mai performant fond mutual (OTP Obligaţiuni) au câştigat un profit real de 8,45%, în timp ce clienţii fondului cu cele mai mari pierderi (Active Dinamic) au pierdut 34%.

Inflaţia ridicată pune presiune pe managerii de fonduri să obţină randamente mai mari, în timp ce inflaţia în scădere lasă mai mulţi bani în buzunarele investitorilor.

Corectarea cu rata inflaţiei este relevantă pentru orice tip de fond mutual.

În funcţie de categoria de fond mutual, cu risc redus sau ridicat, investitorul trebuie să mai ia în calcul şi alţi indicatori pentru a evalua performanţa.

Nivelul dobânzilor la depozitele bancare este important pentru investitorul din fondurile monetare şi din fondurile de obligaţiuni, fonduri cu risc scăzut şi care investesc în instrumente financiare care aduc un venit fix. Dobânzile pe care băncile le plăteau în octombrie 2010 pentru un depozit deschis pe un an variau între 6% şi 8%, iar fondurile monetare au câştigat în ultimele 12 luni randamentele cuprinse între 4,5% şi 7,5%. Investiţia într-un fond monetar expune investitorul la un grad minim de risc, însă nu este garantată, spre deosebire de depozitele bancare care sunt garantate până la 100.000 de euro.

Indicii bursieri sunt indicatorii care îl ajută pe investitor să afle câţi bani face fondul lui. Indicii bursieri redau evoluţia celor mai reprezentative companii, în funcţie de lichiditate sau de sectorul de activitate, sau chiar a întregii pieţe de acţiuni. Companiile incluse în indicele BET, al celor mai lichide zece companii de la Bursa din Bucureşti, alături de cele din indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii inclusiv SIF-urile, sunt şi cele mai mari investiţii ale fondurilor de acţiuni. Astfel că dacă un fond de acţiuni are o pierdere de 20% în ultimul an, iar indicele BET-XT a pierdut 25%, acest lucru înseamnă că managerul fondului a identificat oportunităţi de investiţii şi a reuşit să scadă mai puţin decât bursa. Cu cât un fond de acţiuni are un randament mai mare decât indicii bursieri atunci când piaţa creşte, cu atât este mai performant. Cu cât un fond de acţiuni scade mai puţin decât indicii bursieri atunci când scade piaţa, cu atât este mai performant. Statistic, numărul fondurilor de acţiuni care reuşesc să bată indicii bursieri este foarte mic, pentru că administratorii de fond nu se pot mişca la fel de repede ca piaţa, nu pot depăşi anumite praguri de deţinere sau au alte acţiuni în portofoliu care evoluează foarte prost. Uneori, managerul poate fi nevoit să vândă în pierdere din acţiunile deţinute la o companie pentru a face rost de banii necesari pentru a cumpăra acţiuni la o altă companie cu perspective mai bune, şi astfel performanţa fondului este trasă în jos.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO