„Sub falsul interes în majorarea sau diminuarea capitalului social al SIF pentru maximizarea performanţelor acestuia se ascunde interesul unor acţionari de a se crea condiţiile întrunirii cvorumului pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor” citat dintr-un preşedinte de SIF.
Pe 19 februarie am lansat în ZF provocarea din titlu.
Reacţiile au fost numeroase, în majoritate absolută confirmând că evoluţia SIF- urilor a fost descrisă cel mai bine de Stiglitz încă din 1997: „Fondurile de investiţii bazate pe vouchere au devenit instrument de înalt abuz de putere (din partea celor care controlau managementul - n.n.)”.
În privinţa dezvoltării în viitor a SIF-urilor, răspunsurile au fost unanime în sensul necesităţii unei legislaţii care să asigure normalitatea (nu”originalitatea” actuală a reglementarilor), transparenţa şi aplicarea regulilor de guvernare corporatistă.
Managementul caracterizat prin grobianism dictatorial în care o persoană ştie şi decide orice (de la încălcarea principiilor auditării la negarea dreptului acţionarilor de a se întruni în AGEA) a fost identificat drept sursa infracţiunilor la SIF-uri.
În privinţa obiectivelor imediate, reacţiile au fost unanime în sensul remunerării managementului în funcţie de reducerea discountului faţă de activul net(NAV).
Dacă reacţiile de mai sus erau cunoscute şi previzibile, mi se pare corect de menţionat şi o serie de argumente şi nuanţării legate de activitatea SIFurilor care nu s-au situat neapărat pe această linie.
O primă nuanţare este că, SIF-urile nu trebuiesc tratate uniform. Există SIFuri care au făcut paşi pe calea creşterii transparenţei şi guvernanţei corporatiste şi SIFuri care s-au adâncit în grobianism dictatorial în care o persoană ştie şi decide tot.
O categorie de reacţii a exprimat teama că într-o piaţă în care „nu ai unde investi „ se va ajunge la dispariţia unei clase de active (SIF urile).
Precizez că nu am pledat niciun moment pentru desfiinţarea SIF urilor ci pentru reducerea discountului faţă de activul net (lucru unanim exprimat de investitori). Ca şi în cazul FP un astfel de proces se va întinde pe termen mediu şi lung şi va trebui să aibă în centrul lui valorificarea activelor nelistate sau cu lichiditate redusă. Pe de altă parte o politică activă de vânzare a activelor SIF urilor (pe perioade medii pentru a nu provoca perturbări în piaţă) va duce la creşterea lichidităţii pieţei şi va contribui la îndeplinirea criteriilor pentru trecere la piaţă emergentă.
Piaţa românească upgradată la piaţă emergentă de la actualul statut de piaţă de frontieră va atrage, după unele estimări, investiţii suplimentare de portofoliu de cca 18 miliarde de dolari.
O variantă a argumentului precedent este: SIF urile pot investi în diverse clase de active în care fondurile de pensii nu pot investi. Ele pot deveni astfel intermediarul prin care fondurile de pensii pot lua expuneri indirecte pe active nelichide româneşti.
Propunerea mi se pare extrem de riscantă mai ales pentru SIF urile cu trecut infracţional şi în care managementul este de tipul „one man show”. Ea induce risc sistemic.
Lăsând la o parte faptul că oricum, expunerea fondurilor de pensii pe SIF uri e limitată, istoria SIF urilor este o istorie a conflictelor de interese accentuate şi mascate de obicei prin investiţii în clase de active ilichide.
În aceiaşi categorie de reactii este de enumerat şi „SIF urile pot deveni conglomerate financiar industriale menite să stimuleze creşterea economica şi dezvoltarea unor regiuni”.
A existat într-adevăr o vreme când managementul SIF urilor şi-a asigurat supravieţuirea politică promiţând implicarea în proiecte de dezvoltare naţională. În peste douăzeci de ani nu s-a înregistrat niciun astfel de exemplu/reuşită. Existenţa SIF urilor în anume regiuni/oraşe nu s-a văzut defel pe plan local.
S-au înregistrat însă cazuri spectaculoase de devalizare a acţionarilor şi statului de către escroci notorii cunoscuţi datorită activităţilor lor în SIF uri.
Au existat şi reacţii (presupun ironice) de genul: „SIF-urile dau de lucru”
Devine evident că în afara managementul SIF urilor există o masă de angajaţi în ASF şi instituţiile statului care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii legat de problemele create de SIF uri.
Este foarte probabil că dacă ar disparea reglementarea „originală” legislativă a SIF urilor, ar dispărea şi sursa infracţionalităţii şi potenţialul de risc sistemic pe care îl creează SIFurile pentru întreg sectorul financiar. Departamentele specializate din ASF şi probabil celelalte instituţii ar putea să îşi schimbe natura activităţii din micromanagement pentru evitarea infracţiunilor în viziune strategică pentru realizarea obiectivelor de trecere la piaţă emergentă (scăzând implicit şi numărul dosarelor penale legate de activitatea SIF urilor).
Au existat şi opinii conform cărora modificarea legislaţiei SIF urilor nu poate fi făcută fără a crea noi scandaluri în piaţă.
Exemplul cel mai des citat este cel al modificării pragului la SIF uri.
S-a ajuns în prezent în situaţia în care pragul să nu poată fi ridicat fără ca în prealabil să fie restabilita egalitatea în respectarea pragului. Situaţia e complicată şi de reglementarea care permite deţinerile reciproce de acţiuni între SIF uri.
Cum îi readucem în condiţiile legii pe cei care „au furat startul”?
ASF ul şi-a pierdut credibilitatea în privinţa obligării să vândă a celor care au deţineri peste prag .
Având în vedere performanţele de până acum, e greu de imaginat ASF ul anulând acţiunile (deţinute peste prag) unui investitor la SIF pentru ca să le re-emita în nume propriu şi să le vândă în piaţă!
Contra argumentul este de legiferare a ridicării pragului numai în condiţiile vânzării în piaţă a deţinerilor peste prag prin proceduri realiste şi introducerea unei clauze penale pentru cei care nu au declarat deţinerile excedentare la data adoptării noii legi care va elimina pragurile şi la SIF uri.
Florin Pogonaru, preşedintele AOAR şi acţionar indirect la SIF-uri. Opiniile prezentate sunt personale şi nu implică în niciun fel instituţiile cu care este asociat autorul.
Autorul este investitor indirect în SIF-uri; punctele de vedere expuse nu urmăresc să influenţeze în vreun fel deciziile investiţionale pe piaţa de capital.
