Finanţe personale

Venitul lunar mediu al unei gospodării în T2 a fost de 2.655 lei, din care cheltuielile s-au ridicat la 87,2%

Venitul lunar mediu al unei gospodării în T2 a fost de...

Autor: Raluca Ghinea

07.10.2015, 10:11 461

Persoanele de la oraşe au câştigat în medie venituri totale de 1.166 de lei, iar cele din mediul rural au obţinut circa 800 de lei.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.311 lei lunar pe gospodărie (868 lei de persoană), iar veniturile în natură au reprezentat 343 lei pe gospodărie (129 lei de persoană), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Salariile şi celelalte venituri asociate acestora au avut o pondere de 53,9% din totalul veniturilor unei gospodării, reprezentând principala sursă de venituri.

Veniturile din prestaţii sociale au avut un aport de 24,2% la formarea veniturilor totale ale unei gospodării, veniturile din agricultură au reprezentat 3,2%, activităţile neagricole independente au adus 2,2% din venituri şi câştigurile din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei au cumulat 1,6%.

O pondere importantă deţin şi veniturile în natură, de 12,9%, din care contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii reprezintă 11,6%.

O gospodărie a cheltuit în medie 2.314 lei pe lună în trimestrul al doilea, cu 869 lei de persoană.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere de 1,2% în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.

Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în medie, 39,7% din consumul gospodăriilor în trimestrul al doilea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO