Fondul Proprietatea

Prima lună de Fondul Proprietatea: americanii văd paharul pe jumătate plin, proprietarii - pe jumătate gol

Prima lună de Fondul Proprietatea: americanii văd paharul pe jumătate plin, proprietarii - pe jumătate gol

Autor: Roxana Daniela Pricop

01.03.2011, 23:57 125

Prima lună de tranzacţionare a acţiunilor Fondului Proprietatea(FP) a adus schimbări importante la nivelul indicatorilor bursieriaducând Bursa de Valori Bucureşti cu un mic pas mai aproape depieţele din regiune.

Preţul acţiunilor rămâne însă o dezamăgire pentru foştiiproprietari care au primit titlurile FP drept despăgubire.

Prin listarea pe 25 ianuarie a Fondului Proprietatea, cu o averede 3,6 mld.euro, Bursa de la Bucureşti a câştigat un emitent deprim rang care în ultima lună a ocupat constant primul loc în topulcelor mai tranzacţionate companii.

Capitalizarea bursieră a crescut la 8,2 miliarde de lei,rulajele zilnice au urcat şi până la 200 milioane de lei în primeleşedinţe de tranzacţionare. Peste 1,6 miliarde de acţiuni FondulProprietatea au fost tranzacţionate în prima lună de la listare,reprezentând 11,8% din capital.

"După ani de amânări, acţionarii şi investitorii pottranzacţiona acţiunile Fondului Proprietatea pe o piaţăreglementată şi transparentă, cu costuri de tranzacţionare mai micişi cu acces total la informaţiile relevante despre Fond. În plus,este important să menţionăm că în ziua listării preţul acţiunii eramai mare, respectiv discountul era mai mic faţă de perioada în careacţiunile se tranzacţionau pe piaţa gri. Acesta este cu adevărat unînceput foarte bun", a declarat Mark Mobius, preşedinte executiv alTempleton Emerging Markets Group şi unul dintre profesioniştiiimplicaţi în administrarea activelor de 3,6 mld. euro aleFondului.

Supranumită şi cea mai importantă listare din istoria Bursei dela Bucureşti, listarea Fondului Proprietatea a dezamăgit însăfoştii proprietari pentru că preţul acţiunilor format de piaţă afost şi încă este departe de valoarea de un leu la care le-au fostevaluate despăgubirile pentru proprietăţile confiscate de regimulcomunist. Mai exact, de la listarea din 25 ianuarie, acţiunea FP nua reuşit să treacă de nivelul de 0,65 lei, cel mai ridicat nivelfiind de 0,6495 lei/titlu.

La preţul de ieri, de 0,61 lei/titlu, Fondul Proprietateavalorează 8,4 miliarde de lei pe Bursă, mai puţin cu 47% faţă devaloarea celor peste 80 de companii pe care le deţine înportofoliu. "Prima lună de tranzacţionare a acţiunilor a fost odezamăgire. Preţul acţiunii mă nemulţumeşte. Cine mai stă săaştepte ani de zile pentru a obţine un preţ de 1 leu/acţiune?Franklin Templeton ar trebui să se implice şi să răscumpere acţiunide la foştii proprietari şi nu de la speculatori. Răscumpărarea deacţiuni înseamnă despăgubire, speculatorii ar trebui lăsaţi să îşivândă acţiunile pe Bursă", a conchis Radu Georgescu, acţionar laFond.

Ce înseamnă FP pentru Bursă

Fondul Proprietatea are cel mai mare free-float - 5,2 mld. lei(1,2 mld. euro) şi este cea mai lichidă acţiune de la BVB.
Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti a cunoscut o creştere de8,2 mld. lei (1,9 mld. euro) prin listarea FP.
Peste 1,6 miliarde de acţiuni Fondul Proprietatea au fosttranzacţionate la BVB în prima lună de la listare, reprezentând11,8% din capitalul fondului. Valoarea tuturor tranzacţiilor cuacţiunile FP a depăşit 1 mld. lei.
Listarea Fondului a dus la triplarea valorii medii zilnice atranzacţiilor faţă de 2009 şi 2010 cu valoarea medie atranzacţiilor echivalând cu 59% din valoarea totală tranzacţionatăla BVB.

Soluţiile Templeton pentru creşterea valoriiFP

Introducerea practicilor corecte de guvernanţă corporativă şieficientizarea proceselor de decizie din companiile din portofoliuprin reprezentarea Fondului Proprietatea în consiliile deadministraţie a peste 20 de companii.
Consilierea conducerii companiilor din portofoliu pentru luareaunor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei, profitabilităţii şitransparenţei în companiile controlate de stat (de exemplu,încurajând guvernul să schimbe planurile existente referitoare lacei doi campioni energetici Electra şi Hidroenergetica).
Aducerea de expertiză străină şi finanţare suplimentară pentrucompaniile din portofoliu.
Îmbunătăţirea transparenţei Fondului Proprietatea (raportări maidetaliate pentru companiile nelistate din portofoliu).
Susţinerea şi consilierea cu privire la Ofertele Publice Iniţialeşi Ofertele Secundare planificate pentru companiile controlate destat.
Analizarea şi realizarea de noi investiţii pentru FondulProprietatea în România, dar şi în alte ţări din centrul şi estulEuropei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO