Fonduri UE

Comisia Europeană deblochează fondurile europene. Facturi de peste 1 mld. euro vor fi decontate

Comisia Europeană deblochează fondurile europene. Facturi de peste 1 mld. euro vor fi decontate

La preluarea fotoliului ministerial, Leonard Orban s-a angajat să atragă în 2012, 20% din fondurile structurale, pariu dificil având în vedere că, la şase ani de la aderare, România a aborbit doar 3% din aceste fonduri

Autor: Iulian Anghel

15.12.2011, 00:06 1171

Deblocarea fondurilor oferă pers­pectiva unui început de an bun în privinţa atragerii fondurilor UE, aflate acum la un nivel foarte jos - sub 4% din totalul fondurilor structurale nerambursabile de 19,7 mld. euro - în situaţia în care, pe fundalul scumpirii creditelor, banii nerambursabili de la Uniunea Europeană ar putea fi una dintre sursele sigure şi ieftine de finanţare a investiţiilor şi a afacerilor.

Din ianuarie ar urma să intre în vigoare şi măsura deja convenită la nivelul UE şi a Parlamentului European, anume ca nivelul de cofinanţare a proiectelor UE să scădă pe termen limitat la 5% în cazul României şi al altor cinci ţări, ceea ce înseamnă că pentru proiectele agre­ate de Comisia Europeană, Uniunea să plătească 95% din valoarea unui proiect.

Şi tot de la 1 ianuarie, TVA pentru proiectele finanţare cu banii UE va fi deductibilă, o măsură adoptată deja la nivelul Guvernului.

Din perspectiva schimbărilor de mai sus, începutul lui 2012 poate debuta în forţă. Administraţia vorbeşte de absorbţia, în 2012, a şase miliarde de euro din banii UE - 4 mld. euro din fondurile structurale şi 2 mld. euro din fondurile pentru agricultură.

Comisia Europeană a decis, după şase luni de blocaj, să reînceapă finanţarea programelor pentru POR, oprite în vară când pe aşa-numita Axă prioritară 2 care se adresează infra­structurii judeţene (800 de milioane de euro), o misiune de audit a Bruxelles-ului a descoperit nereguli la orga­nizarea licitaţiilor publice (care sunt organizate de consiliile judeţene, chiar dacă POR este gestionat de Ministerul Dezvoltării).

Comisia a cerut reevaluarea legislaţiei achizi­ţiilor publice, iar Guvernul a blocat transmiterea de facturi spre Bruxelles pentru toate proiectele din programele europene care presupun proce­duri de achiziţii publice.

Rostul declarat al acestei măsuri a fost ca nu cumva Comisia să descopere ea nereguli şi să retragă fondurile, în vreme ce procedura standard este că, dacă neregulile sunt descoperite de autorităţile interne, fondurile nu sunt tăiate, ci redirecţionate.

Acum proiectele au fost reverificate de autorităţile de management şi urmează reglajul fin al "rectificărilor" unor sume.

Astăzi Comisia va anunţa oficial deblocarea fondurilor pe Programul Operaţional Regional şi, treptat, în următoarele două săptămâni până la finele anului, reluarea procedurii de transmitere către decontare a facturilor pentru toate progra­mele europene.

Facturi de 300 mil. euro ar putea fi decontate rapid, în condiţiile în care ele erau acum decontate de Guvern dintr-un fond constituit în acest scop. Facturi de alte 1,5 mld. euro care au fost deja verificate sau se află în ultima etapă a acestui proces ar putea fi decontate într-un orizont de timp scurt.

Dificultatea pe care administraţia o are în absorbţia fondurilor, în special a acelor fonduri structurale care asigură finanţarea investiţiilor şi, deci, dezvoltarea, a determinat Guvernul să urgenteze apariţia unui nou minister, cel al Afacerilor Europene, care coordonează şi absorbţia fondurilor.

În momentul în care a preluat şefia acestui mi­nister, Leonard Orban, primul comisar euro­pean al României şi apoi consilier prezidenţial, s-a angajat ca anul viitor să ducă absorbţia fondurilor structurale la 20% din valoarea lor, ceea ce în­seamnă patru miliarde de euro în 2012.

A fost un pariu enorm, având în vedere că, în aproape şase ani de la integrarea în UE, România nu absorbise decât 700 mil. euro, adică sub 3% din total.

Deblocarea fondurilor pe POR şi reluarea transmiterii facturilor către Bruxelles pentru celelalte programe este primul efect major al înfiinţării Ministerului pentru Afaceri Euro­pene. Tot de la 1 ianuarie 2012 intră în vigoare şi măsura ca TVA aferentă proiectelor finanţate din fonduri UE să devină deductibilă şi eligibilă la finanţarea europeană.

Măsura se aplică con­trac­telor care vor fi încheiate începând cu 1 ianuarie 2012 şi va însemna, pe de o parte că va creşte gradul de absorbţie pentru că această cheltuială cu TVA va fi deductibilă, dar pe de alta va reduce şi finanţarea totală alocată programelor, tocmai prin faptul că o parte din sume va merge spre plata Taxei pe Valoarea Adăugată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO