Gândul prezintă în această săptămână câţiva români puţin cunoscuţi în ţară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a creşte profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influenţa mersul Uniunii Europene şi de a crea politici care ne afectează pe toţi. Oficial, aceşti funcţionari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă ţara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României. La fel cum fiecare s-a arătat nostalgic după soarele din ţară.
După Mihail Dumitru, primul dintre "super-funcţionarii" români care au vorbit pentru gândul despre munca lor la Comisie, vine povestea Danielei Gheorghe, primul român care a reuşit să obţină un post de director în cadrul Comisiei Europene. A ajuns la Bruxelles, director în cadrul Directoratului General (echivalentul ministerelor naţionale) Pescuit şi Afaceri Maritime, după 20 de ani de lucru cu fondurile europene. A avut de înfruntat mai bine de 50 de contracandidaţi. De anul trecut, este director la DG Buget, Direcţia Resurse.
Sunteţi primul român care a obţinut un post de director în cadrul Comisiei Europene. Spuneţi-ne care a fost drumul care v-a dus la Comisia Europeană.
În 2007 a fost concursul. În ianuarie sau la începutul lui februarie (postul de director, n.red.) a fost publicat pe site-ul CE şi, când am citit aplicaţia, cerinţele pentru acel post, am observat că se potriveau perfect pe experienţa mea. Era vorba despre gestionarea fondului european de pescuit, or eu în ultimii mulţi ani m-am ocupat de gestionarea fondurilor comunitare. Era exact domeniul meu. Nu partea cu pescuitul, dar gestionarea fondurilor ca atare nu era o problemă. Cât despre concurs - în februarie am trimis aplicaţia şi angajarea a fost în 16 octombrie 2007.
În ce a constat acest concurs?
A fost verificarea CV-urilor, după care s-a făcut o listă scurtă şi a urmat interviul cu un panel, condus de directorul general de la DG Pescuit şi Afaceri Maritime. După acest interviu, a mai fost făcut un short-list - am înţeles că, iniţial, au fost 50 şi ceva de aplicaţii. Pe urmă, am fost la un centru de evaluare, aici, în Bruxelles - un centru independent, cu care Comisia are un contract. Aici a fost chiar foarte interesant. Am petrecut o zi întreagă, de la 8 dimineaţa la 6 seara, trecând printr-o grămadă de exerciţii, teste interactive, de computer, toate împingându-te la maxim. Te puneau în situaţii extreme şi aveai un timp de reacţie foarte, foarte scurt. Mie mi-a plăcut. Mulţi se vaită după ce pleacă de acolo, dar mie sincer mi-a plăcut. (începe să râdă, n.red.) Poate se datorează şi antrenamentului din România, unde toate trebuiau făcute ieri şi erai mereu stresat. Deci eram obişnuită.
"Nu te duci la Ploieşti şi te întorci la Bucureşti"
Şi după toate aceste probe, aţi primit postul în Comisie.
Nu, a mai fost un alt interviu la nivel şi mai mare, se numeşte Comitetul Central de Numiri, care este condus de secretarul general adjunct din Comisie şi mai sunt şi alţi directori generali acolo. Sunt, aşa, un panel - tu eşti singurică şi, când intri într-o sală mare cu o masă mare, ovală, ai vreo şapte-opt persoane de partea cealaltă.
Aţi avut emoţii?
Ai emoţii, când te vezi cu atâtea persoane în faţă. La acel nivel ei au raportul de la centrul de evaluare când te programează pentru interviu. Îţi ştiu deja punctele tari şi punctele slabe. Interviul nu durează mai mult de 25 de minute. Sunt cinci întrebări şi trebuie să fii foarte la obiect, nu să te lălăi - ai cinci minute pentru fiecare întrebare. Vor să îţi verificie şi viziunea, şi eficacitatea, deci nu trebuie să te duci la Ploieşti, să te întorci la Bucureşti - în momentul acela, eşti terminat (râde, n.red.). după acest interviu, se mai face încă un short-list şi se recomandă cel puţin două persoane pentru interviul cu comisarul - şi două persoane am şi fost.
Vă amintiţi din ce ţară era celălalt finalist?
Din Bulgaria.
După toate aceste probe, aţi primit funcţia de director.
Da, după interviul cu comisarul, decizia a fost să mă angajeze. După care am avut o perioadă de probă, de nouă luni, pentru că nu eşti imediat numit definitiv pe acest post. E luată în serios această perioadă de probă şi se pare că unii au eşuat. În cazul în care nu ai un raport pozitiv, pa şi la revedere!
Salariu: 11.000 de euro
Cum v-aţi acomodat cu Bruxelles-ul?
Într-un fel, eu am avut un avantaj. Faptul că, din 1992, eu am lucrat cu fonduri europene şi, practic, am crescut o dată cu ele, adică pe măsură ce Comisia dezvolta proceduri, eu le vedeam, le aplicam. Îmi aduc aminte că, în 1992, nu existau manuale, instrucţiuni, astfel că eram tot timpul la telefon, veneam la Bruxelles şi întrebam cum să fac asta şi cealaltă. Tot fiind în contact cu ei, eram obişnuită cu stilul Comisiei, cu toate procedurile. Când am venit, am venit într-un fel ca acasă. Iar faptul că şi cunoşteam multă lume din Comisie m-a făcut să nu mă simt stingheră. Imediat mi-au dat toţi email-uri de felicitare, mi-au cerut să ne întâlnim. Nu am fost singură. Chiar şi comisarul mi-a spus, după trei luni, că s-a mirat cât de repede m-am integrat, de parcă aş fi fost deja de nu ştiu câţi ani aici.
Ne-aţi povestit cum aţi ajuns în cadrul Comisiei, întâi la Afaceri Maritime, pe urmă la Buget. Care sunt responsabilităţile dumneavoastră, ce hârtii vă trec prin mână?
Mă ocup de direcţia internă de buget, de resursele umane şi financiare ale direcţiei. Am şi două unităţi mari de IT, care ţin tot sistemul contabil al CE, plus alte sisteme locale, care sunt foarte importante şi foarte complexe. De asemenea, mai sunt sistemele cu agenţiile, ne ocupăm şi de partea de dezvoltare şi de producţie a acestor sisteme IT, inclusiv sistemul informatic responsabil de tot bugetul Uniunii Europene sau cel al Parlamentului European. Deci am direcţia de resurse umane şi financiare, pe lângă aceste două mari sisteme de IT, unul de dezvoltare, altul de mentenanţă, şi mai am şi direcţia de comunicare. Comunicare internă şi externă, deci tot ceea ce înseamnă bugetul anual - acum, de exemplu, se negociază Cadrul Financiar Multianual, care este foarte important. Partea de comunicare este chiar intensă şi deloc uşoară - e cel mai greu când trebuie să comunici cifre. În general, postul de director de Resurse înseamnă mâna dreaptă a directorului-general din orice directorat.
Care sunt beneficiile pentru asemenea responsabilităţi - financiare, profesionale şi personale?
Vă imaginaţi că salariul nu se compară cu salariul din România.
Cât câştigaţi?
Nu pot să vă spun acum. În mână, iau în jur de 11.000 de euro.
"Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba!"
Anul acesta, veţi avea cinci ani de când aţi intrat în Comisie. Descrieţi-ne un moment de mândrie profesională şi altul frustrant. Bănuiesc că sunt de ambele părţi.
O să vă dezamăgesc - nu sunt. Frustrările le-am avut în România. Aici, satisfacţia a fost că totul este foarte planificat, ceea ce îmi doream în România. Dacă vreţi, frustrant poate fi faptul că nu mai stăteam pe telefoane să întreb întruna când e gata vreo hârtie. Asta mi-a lipsit, dintr-o dată! Asta mi-a fost surpriza şi satisfacţia: că, în sfârşit, pot să lucrez ordonat, planificat, fără să mă tem că cineva nu îşi face treaba.
Totuşi, nu aveţi vreo nostalgie pentru vremurile de la Ministerul de Finanţe? Aţi stat foarte mult timp aici.
După anumiţi colegi am o nostalgie. Ce să vă spun, mi-a plăcut ceea ce am făcut în ţară, să răspund de aceste fonduri europene. Şi mă durea sufletul când vedeam că trec pe lângă noi şi nu putem să le cheltuim aşa cum trebuie.
Tocmai pentru că lucraţi cu fonduri europene de 20 de ani, iar acum aţi trecut de partea cealaltă a baricadei, aveţi experienţa necesară pentru a vă întreba: ce ar trebui să facem, cum să învăţăm să rezolvăm problema absorbţiei fondurilor europene?
Unu: lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba, fără implicaţie politică! Doi: Guvernul trebuie să aloce nişte bani pentru asigurarea unor experţi, care să se ducă să îi ajute pe oameni să îşi pună ideile pe hârtie. Mulţi au luat plasă, când eram eu acolo, cu o grămadă de firme de consultanţă apărute peste noapte, care le luau foarte mulţi bani, iar proiectele erau proaste şi refuzate în momentul în care ajungeau la cei care trebuiau să le evalueze. La sat, de exemplu, primarul acela - cum să ştie el, săracul, să pună pe hârtie un proiect, pentru că totuşi sunt nişte reguli. Ce oameni are în primărie care se pricep la treaba asta? De când eram în ţară am spus că ar trebui un corp de experţi, care să fie împărţiţi pe regiuni şi să ajute. O altă problemă: proiectele de infrastructură, de exemplu, trebuie începute imediat, pentru că aţi văzut cât durează. Aşa au făcut foarte multe state membre, care îşi pregătesc din timp proiectele şi studiile şi dau drumul imediat ce au alocarea. Noi abia după (alocare, n.red.) stăm să ne gândim, să vedem, şi uite că trec lunile, trec anii şi te trezeşti că nu ai absorbit banii.
Ştim, desigur, că funcţionarii europeni nu reprezintă ţara din care provin, dar simţiţi că faceţi un bine României?
Da, simt că fac bine şi României, indirect. Ce mă doare este că România nu reuşeşte încă să vină mai tare din urmă. Apropo şi de absorbţie, când mă mai întâlnesc cu colegi din diverse DG-uri, mă întreabă: "Daniela, ce se întâmplă? De ce nu sunteţi în stare să absorbiţi bani?"
Şi ce le spuneţi?
Proastă gestionare, nu pot să le spun decât adevărul.
"Găşculiţele" românilor de la Bruxelles
Avem câţiva români directori, ca şi dumneavoastră, în cadrul Comisiei Europene şi mult mai mulţi în funcţii situate mai jos pe scara managerială. Există o anumită comunitate a funcţionarilor români de la nivelul UE?
Eu, personal, mai dau câte o chemare din când în când. Anul trecut, am încercat pentru prima oară să-i adun inclusiv pe şefii de unitate. De asemenea, s-au mai făcut găşculiţe, pentru că se mai cunoşteau, iar acum se mai văd şi în grupuri mai mici. Prima întâlnire am organizat-o mai ales în scopul de a ne cunoaşte, dar şi de a ne ajuta. Una este, când am nevoie de o informaţie, să ştiu că am un român la direcţia aia şi mă ajută... E bine să avem această reţea.
De câte ori veniţi în ţară?
Vin destul de des, pentru că băiatul meu a rămas în ţară şi sunt, mai nou, bunicuţă, aşa că am motive să vin şi mai des în ţară. De patru-cinci ori pe an vin în ţară.
V-aţi gândit sau vă gândiţi vreodată să vă puneţi expertiza din nou în slujba ţării? Vreţi să vă întoarceţi?
Sincer, deocamdată nu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
